Gura lumii

Gura lumii, 26.04.2016

gura-lumiiVorbeşte lumea că fata lui tata, o tânără care îl are în spate pe taică-su, un fost personaj de tristă amintire, s-a apucat din nou să sune pe la directorii de instituţii, să facă presiuni, pentru bani pentru firmele sale. Zvonerii povestesc pe la colţuri că duduia pare să fie din nou în formă, adică şi-a reluat obiceiurile proaste şi sună după bani pe la şefii de instituţii, ca şi atunci când tatăl ei era pe cai mari. Gurile rele susţin că mai mulţi directori sunaţi s-au arătat de-a dreptul şocaţi de tupeul duduii, care se pare că nu s-a liniştit, mai ales că au fost probleme şi anchete. Zvonerii au aflat că respectiva se crede iar mare şi tare, deşi nu ştie că oamenii cu ochi albaştri sunt şi pe urmele ei şi nu o slăbesc din ochi, ca să ajungă la altcineva.

Vorbeşte lumea pe la noi că un primar de comună s-a gândit să se pună la adăpost de ochii procurorilor, punându-şi fina şi un amic să-şi deschidă o firmă, care, culmea, are contracte doar cu primăria condusă de acesta. Zvonerii susţin că aşa crede el, că s-a pus la adăpost, adevărul fiind că mâna lungă a legii aproape că îl atinge, având în vedere lăcomia edilului nostru. Cel puţin aşa povestesc cârcotaşii pe la colţuri, prin comuna cu pricina. Omul nostru, care se laudă peste tot că este o persoană cât se poate de cinstită, este de fapt cu totul altfel. Gurile rele şuşotesc prin târg că respectivul nostru scoate bani frumoşi din firma cu pricina, pentru că e simplu, cu o mână dă, de la primărie, iar cu două ia, de la firma finuţei şi a amicului de afaceri. În aceste condiţii, n-ar fi de mirare ca în curând, oamenii legii să-l caute prin acte pe individul care se crede acoperit la capitolul matrapazlâcuri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura