Gura lumii

Gura lumii, 26.03.2019

Vorbesc cârcotaşii că un personaj de pe la noi l-a obligat pe un prieten să-i plătească nişte bani pentru o afacere imaginară. Zvonerii povestesc pe la colţuri că omul nostru şi-a rezolvat astfel o problemă de serviciu, primind chiar felicitări şi prime pentru acest lucru. Gurile rele susţin că prietenul respectivului de care vorbim a rămas acum cu o gaură în buget, iar omului nostru nici că-i pasă. Iar acum, spun zvonerii de serviciu, i-a întors spatele amicului, pentru că el şi-a rezolvat treaba şi nu îl mai interesează că cineva trebuie să plătească după el.

Vorbesc cârcotaşii prin târg că un edil de pe la noi a comandat o lucrare în zona lui de competenţă. Până aici, nimic grav. Numai că, şuşotesc zvonerii pe la colţuri, omul nostru a comandat o investiţie de mântuială, ca să îi rămână lui mai mulţi bani în buzunar. Cel puţin aşa spun gurile rele prin târg. Şi, după ce lucrările au fost finalizate şi recepţionate, au văzut oamenii că totul a fost făcut în batjocură, iar despre funcţionarea investiţiei nici nu poate fi vorba. Pentru că ea nici măcar nu a putut fi pusă în funcţiune, aşa de prost a fost făcută. Constructorul însă nu e de vină, susţin cârcotaşii, pentru că primarul a vrut parandărătul, iar el atâta a putut face cu banii care i-au mai rămas.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura