Gura lumii

Gura lumii 25.05.2016

gura-lumii Povestesc cârcotaşii pe la colţuri că un fost director a reuşit să-i enerveze pe cei care au rămas în instituţie, după ce omul nostru nu a achitat facturi la o grămadă de firme. Zvonerii şuşotesc prin târgul cu cetate că fostul director a plecat fără să-şi plătească furnizorii, deşi primise subvenţia de la instituţia coordonatoare. Numai că, aşa e pe la noi, directorii de la stat se cred pe moşia lor şi fac cum vor ei. Omul nostru, care a stat pe fotoliul de director ani buni, unde a fost cocoţat de un fost şef de pe la noi, nu s-a sinchisit să-şi plătească colaboratorii, lăsându-i pe aceştia cu ochii-n soare. Acum, cel care este pe postul de director trebuie să facă ce poate ca să rezolve golul lăsat de omul nostru. Se pare că, acesta nu a plătit facturile, pentru că a folosit banii respectivi pentru campania electorală. Dacă e aşa, ar trebui să intervină organele competente, ca să se facă lumină şi să se mai termine odată cu matrapazlâcurile din instituţiile statului.

Vorbesc zvonerii pe la colţuri că membrii unui partiduleţ, care se agită non-stop, şi-au împărţit deja posturile în primăria din oraşul cu cetate. Cârcotaşii care ascultă pe la uşile acestora au aflat că oamenii se ceartă pe posturi, deşi încă nu au câştigat nimic. În fiecare zi, susţin gurile rele pe la colţuri, membrii organizaţiei se adună şi, în loc să-şi facă o campanie electorală cum trebuie, ei îşi împart funcţiile de la primărie, iar când sunt mai mulţi pe un loc, atunci începe scandalul. Zvonerii spun însă că nici unul dintre aspiranţii la funcţiile cu pricina nu e mai de Doamne ajută, unii ajungând să candideze doar ca să-şi poată plăti din datorii. Unii dintre ei sunt acuzaţi chiar că au dat ţepe la multă lume, dar asta nu se spune acum în campania electorală.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura