Gura lumii

Gura lumii, 23.05.2013

Vorbesc gurile rele că o patroană căreia i s-au „umflat aripile” după ce a beneficiat de fonduri europene, stă cu valiza făcută la uşă. Cârcotaşii susţin că duduia cu pricina ştie că a făcut ceva matrapazlâcuri, cu respectivele fonduri europene, de aia stă pregătită, ca nu cumva atunci când vin oamenii legii, să fie prinsă pe picior greşit. Zvonerii au aflat şi acum povestesc pe la colţuri că patroana de care vorbim s-a aranjat bine de tot de câţiva ani încoace, după ce a avut de luat zeci de milioane de euro pentru proiecte de investiţii. Numai că, vorbesc gurile rele, banii nu s-ar fi dus toţi unde era prevăzut în proiectul cu pricina, motiv pentru care au început să apară problemele pentru cucoana respectivă. Cunoscând realitatea şi, mai ales ce riscă, femeia şi-ar fi pregătit valizuţa cu lucrurile necesare, în cazul în care vor venii oamenii legii să-i bată la uşă şi s-o salte pentru interogatoriu. Acum, sigur nu se ştie dacă se va şi întâmpla acest lucru, dar e bine în asemenea cazuri să te pregăteşti, mai ales sufleteşte.

Bârfesc cârcotaşii pe la colţuri că la o anumită firmă de prin apropierea municipiului cu muzeu de aur, lucrurile merg tare prost. Şi asta, spun gurile rele, nu din cauza problemelor financiare, cum s-ar aştepta toată lumea, ci din cauza mediului toxic în care se lucrează în acel loc. Cică, susţin zvonerii, nici un salariat de acolo nu rezistă mai mult de câteva luni să muncească în mediul respectiv. Mai mult, prin zonă circulă o glumă, cam macabră, cum că cine vrea să-şi mai scurteze din viaţă, să se ducă să se angajeze la firma de care vorbim. Cârcotaşii susţin că treaba e serioasă de tot şi lucrurile sunt cam rele în respectiva firmă, din punct de vedere al toxicităţii mediului. Numai că unii oameni, disperaţi să-şi găsească un loc de muncă, deşi ştiu asta, tot se duc să lucreze acolo. Asta în detrimentul sănătăţii lor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura