Gura lumii

18 mai 2010 | 1 Comentariu | Publicat in: Gura lumii

Gurile rele din judeţ au remarcat, nu o dată, şmenurile care se fac într-o instituţie care are rolul de a organiza şi a impune respectarea regulamentului, deci a legii, într-o competiţie sportivă. E aproape evident, pentru oricine cu mintea limpede, că respectiva instituţie face jocul unei echipe care are un antrenor într-una din comisiile sale. Echipei cu pricina i se fac fel şi fel de favoruri şi i se aranjează ploile, pentru a câştiga competiţia, demers ce doboară două ţinte dintr-o lovitură. În primul rând, i se satisface orgoliul antrenorului cu pricina, mare şef de comisie. Apoi, e pus cu botul pe labe preşedintele unui club care se ţine de memorii şi petiţii. Veţi spune că acest gen de manevre este obişnuit şi nu reprezintă nici un fel de noutate. Ei bine….totul e o culme a nesimţirii, pentru că victime ale acestor manevre sunt nişte copii, de 11-13 ani, care vor să facă sport şi visează la performanţă.

Un patron al unei echipe de fotbal, care a fost exclusă în acest sezon din campionat, din cauza datoriilor, dă senzaţia că regretă enorm faptul că s-a zgârcit la câteva sute de mii de euro, întrucât suferă acum la „corazon” şi la orgoliu. Omul e vizibil afectat că a rămas fără „jucăria” care-i aducea adrenalină în fiecare week-end, care îi dădea senzaţia de maximă putere şi reală importanţă într-un fenomen al „greilor”, ca fotbalul, şi care îi şi facilita apariţii dese în mass-media. După ce s-a perindat în calitate de prieten, invitat sau simplu spectator la meciurile mai multor echipe din ţară, unde avea intrare, omul pare că s-a săturat de aceste roluri fără valoare. Spun gurile rele, că patronul le vorbeşte tuturor celor care stau să-l asculte despre cum va investi şi despre ce planuri are pentru a-şi reînvia echipa şi a o readuce în activitate, acolo unde în mod tradiţional a fost timp de peste 90 de ani. Numai că, pentru persoanele care îl cunosc, poveştile patronului sunt vorbe de adormit fraierii şi texte răsuflate pentru spălarea păcatelor. Mai ales că financiar, patronul nu stă pe roze. Există însă şi posibilitatea ca pierderea avantajelor de imagine aduse de echipa de fotbal să fie atât de dureroasă, încât patronul să-şi facă pe dracu-n patru, pentru a avea din nou minunata jucărie.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Animisuiram spune:

    Chiar daca sunt de acord ca este posibil ca “gurile rele” sa spuna adevarul, pentru a nu se face confuzie, completez, spunand ca respectiva “instituție” despre care se face vorbire este de fapt o asociatie privata fara nici o legatura cu ceea ce inseamna o institutie si are rol de coordonare in judet la un anumit sport …( …nu am precizat sportul, asta asa, ca sa fiu si eu in ton cu rubrica).

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Învingători, dar la categoria B

Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani a reuşit cea de-a treia victorie de la revenirea în Divizia Naţională, învingând cu scorul...

Proteste de stradă la Petroşani

Câteva zeci de studenţi au protestat, ieri, în centrul municipiului Petroşani, nemulţumiţi de prevederile noii Legi a Învăţământului, elaborată de...

Minerii din Valea Jiului, la miting, la Bucureşti

Adriana Năstase Preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului (LSMVJ), Zoltan Lacataş, a declarat că organizaţia pe care o conduce va...

Închide