Gura lumii

Gura lumii, 22.05.2018

Vorbesc cârcotaşii că la o primărie de municipiu de pe la noi, la departamentul de asistenţă socială, lucrurile sunt dubioase rău de tot. Zvonerii au aflat că acolo se întâmplă să se facă afaceri de afaceri cu banii pe care noi toţi îi plătim ca taxe şi impozite. Cică zvonerii povestesc prin târg că funcţionarii de la asistenţă socială au clienţii lor pe care îi numesc însoţitori la cei cu handicap, iar banii îi împart între ei. Gurile rele spun că sunt doar câteva persoane care sunt chemate să fie însoţitori pentru persoane cu handicap, iar salariile, pentru că iau mai multe lefuri, le împart cu funcţionarii. Iar unii muncesc din greu pentru salariu!

Spun gurile rele că un şef de pe la noi a schimbat a treia nevastă de când a ajuns pe funcţie. Vorbesc zvonerii că respectivul nu se poate decide şi de aceea, tot încearcă, până găseşte una care să-i accepte toate nebuniile. Cârcotaşii se distrează tare de tot cum şeful cu pricina se străduieşte să nu-l ajungă pe un mare politician, care e de departe cel mai tare în materie de număr de neveste, însă având în vedere că încă e tânăr, s-ar putea să-i doboare recordul. Gurile rele şuşotesc că acum, omul nostru se pregăteşte pentru cea de-a patra soţie. Să fie cu noroc!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura