Gura lumii

Gura lumii, 21.09.2015

gura-lumiiUn caz uluitor s-a petrecut recent într-o aşezare din regiunea cu lămpaşe, însă totul a fost trecut sub tăcere. Cârcotaşii spun că un băieţel a fost la un pas de a-şi pierde viaţa din cauza unei cucoane incompetente din cale afară dar care se bucură de privilegii datorită fustei scurte pe care o poartă. Respectiva l-a găsit pe micuţ cu o boală inexistentă şi i-a dat un pumn de pastile, iar copilul s-a intoxicat şi abia mai respira. Norocul lui a fost un medic de prin zona Arabiei care şi-a dat seama de problemă şi a trimis pacientul către vestul ţării unde a şi fost salvat. După cum era normal, familia micuţului s-a dus să ceară explicaţii cucoanei. Oamenii au aflat însă că nu se pot atinge măcar de un fir de păr al femeii. Şeful unităţii le-a spus în faţă, mai povestesc bârfitorii, că respectiva este ţinută pe post pentru că nu sunt alţi specialişti şi a recunoscut că este incompetentă. Gurile rele spun însă că motivul este altul, doctoriţa în cauză fiind plăcerea vinovată a şefului.

Se ascut săbiile în regiunea săracă a judeţului după ce s-a aflat că un mare investitor se gândeşte să poposească pentru a construi o fabrică. Are şi motive, forţă de muncă disponibilă, mult mai ieftină decât în alte zone ale ţării, dar şi o amplasare strategică, fiind la graniţa dintre sudul şi vestul ţării. Vestea bună pentru mulţi a căzut ca un trăsnet pentru o mână de afacerişti locali, nişte interlopi în adevăratul sens al cuvântului acoperiţi de politic. Respectivii şi-au făcut planurile pentru a se opune firmei străine şi trag sfori pentru a le forţa mâna. Cunoscuţi pentru că au mai gonit mari investitori ori s-au opus venirii lor, respectivii gropari ai regiunii vor să profite cumva şi singura soluţie ar fi să se folosească de influenţa lor. Gurile rele spun că şeful lor deja s-a întâlnit cu nişte politicieni şi a trecut la şantajarea lor. Aceşti politicieni ar trebui să aprobe ca un teren al statului să fie pus la dispoziţia străinilor. Problema este că şi afaceriştii au un teren disponibil care de ani de zile nu le aduce venit, iar forţarea investitorului de a-l închiria de la ei le-ar aduce atât supremaţie cât şi venituri substanţiale.

3 comentarii la „Gura lumii, 21.09.2015

  • Tot asa face in Hunedoara si depupata Harau…blocheaza tot!

  • O mare snapana deputata asta. Opera lui Molot, el a adus-o la liberali pe nesatula asta.

  • Si la spitalul Hunedoara este aceeasi situatie ! Pe langa ca e capusat politic pana in gat ,sufocat , incompetenta unor sectii importante e strigatoare la cer ! Cardiologie nu mai exista ,urgenta merge din ce in ce in ce mai rau , iar personalul ,insuficient si prost pregatit incheie „plutonul”. Noroc ca Timisoara e aproape .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura