Gura lumii, 20.05.2020

19 mai 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Gura lumii

Cârcotaşii au aflat că nişte aleşi locali, cu săgeată la rever, au făcut-o de oaie recent. Gurile rele şuşotesc că oamenii au votat un proiect de hotărâre, iar acum vor să-l atace în contencios administrativ. Motivul? Au aflat că un teren de tenis va fi dat în chirie pentru antrenamentul unor copii, iar acolo nu mai pot practica acest sport nume sonore din organizaţia de partid şi rudele anexate. Asta, după ce au votat proiectul cu pricina. Dar, VIP-urile nu mai pot juca pe terenul respectiv, ceea ce i-a enervat pe câţiva boşi, iar acum aleşii sunt nevoiţi să drege busuiocul şi să facă cumva să nu se finalizeze închirierea terenului de sport.

Vorbesc gurile rele că o afacere pe sănătatea noastră se derulează în aceste zile într-o localitate din judeţ. Zvonerii au aflat că sumele au multe zerouri în coadă, de unde şi interesul multora de a fi parte în această acţiune. Cârcotaşii povestesc prin târg că mulţi dintre cei implicaţi în treaba asta au cam fost luaţi de val şi sunt foarte bucuroşi că mulţi bani le vor intra în buzunare. Problema e că totul miroase urât şi s-ar putea lăsa cu dosare penale, după ce toată nebunia cu pandemia se va termina. Iar bucuria îmbogăţirii s-ar putea schimba peste noapte într-o adevărată dramă pentru cei care azi încalcă legea.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Traseul până la Cascada Lolaia, refăcut de rangeri

Una dintre cele mai vizitate cascade ale Retezatului, mai ales că traseul până la ea este accesibil tuturor turiştilor, poate...

Bazin didactic de înot la Vulcan

Municipiul Vulcan ar fi cea de-a treia localitate din Valea Jiului care va avea un bazin didactic pentru înot. Municipalitatea...

În Deva continuă acţiunea de trasare a parcărilor rezidenţiale

Administraţia publică locală continuă acţiunea de trasare a marcajelor pentru parcările rezidenţiale din municipiul Deva.

Închide