Gura lumii

Gura lumii 17.08.2012

Vorbesc cârcotaşii că un fost primar din judeţ – tras pe linie moartă de superiorul său, iar apoi, după pierderea alegerilor, dispărut cu totul din peisajul politic – dă acum din colţ în colţ, ca să-şi facă din nou loc printre cei aflaţi la ciolan. Şi pentru că de strălucit, nu a strălucit el niciodată, deşi a ocupat fotoliul de şef al uneia dintre cele mai mari urbe hunedorene, acum trebuie să se mulţumească cu ce i se oferă. Iar zvonerii susţin că personajul nostru e pe punctul de a bate palma cu reprezentanţii unei minorităţi, pentru a intra în rândurile acesteia. Se înţelege că scopul său este ca la toamnă să fie nominalizat de organizaţia minoritară respectivă pe listele ei electorale, pentru un post de parlamentar.

Spun gurile rele că un angajat al primăriei din urbea cu gară mare se poartă urât cu cetăţenii care-l trag de mânecă cu tot felul de probleme. Cică nu demult, personajul respectiv a fost sesizat, a mia oară, cu privire la una dintre cele mai mari nemulţumiri ale locuitorilor din oraşul respectiv. Adică, cea a prafului pe care oamenii s-au săturat să-l înghită, din cauza faptului că administraţia locală nu ia măsurile necesare pentru a-i obliga pe cei care poluează să se conformeze normelor în vigoare. Însă, în loc să primească un răspuns care să-l lămurească, omul a fost trimis acasă cu coada-ntre picioare. Şi asta, pentru că întrebarea pe care a adresat-o l-a şifonat atât de tare pe funcţionar, încât acesta a răbufnit şi s-a răstit la interlocutor, spunând că nu-i treaba lui să rezolve toate problemele din oraş, deşi funcţia pe care o deţine chiar îi impune acest lucru.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura