Gura lumii

Gura lumii 16.01.2014

O iniţiativă bună au edilii municipiului reşedinţă de judeţ. Dacă tot plătesc ajutoare sociale oamenilor nevoiaşi, atunci este cazul, aşa cum spune şi legea, să-i pună şi la treabă, să mai facă şi ei ceva în folosul comunităţii în care trăiesc şi din buzunarul căreia primesc şi ei ajutorul social. Deci, ideea este demnă de apreciat, şi ea chiar a fost pusă în practică de reprezentanţii îndrituiţi ai municipalităţii. De pildă, câteva zile la rând, o echipă compusă din beneficiari de ajutor social chemaţi să presteze muncă în folosul comunităţii a lucrat cu sârg la curăţarea parcului din cartierul Bejan de gunoaie şi resturi vegetale. Au muncit oamenii serios, supravegheaţi şi îndrumaţi de un lucrător de la serviciul de resort al primăriei, făcând în final parcul lună. Deci, era cât pe ce să le dăm celor amintiţi un calificativ de foarte bine. N-am putut-o face deoarece, uitându-ne noi prin gardul de plasă al parcului, ce am văzut? Grămezi de gunoi stăteau morman, ca moţul pe rahat, până în gard. Având în vedere că aceste gunoaie strică şi imaginea parcului, mirarea este cum de nu au cerut să fie strânse de acolo şi duse o dată cu celelalte din parc la rampa menajeră. Să fi avut coordonatorul acţiunii de curăţenie din parc orbul găinii?

Nu este prima oară când cumpărătorii se plâng că la un supermarket din municipiul reşedinţă de judeţ, aparţinând unui mare lanţ de magazine, care are oferte peste oferte, nu se respectă tot timpul reducerile promise. Vorbesc oamenii că nu o singură dată s-a întâmplat ca să îşi facă reclamă peste tot pe unde au putut, iar când a fost vorba de a ajunge oamenii la casă, lucrurile au stat cu totul altfel. Pe lângă asta, de multe ori, preţul de la raft nu bate cu cel de pe bon. Şmecheria este că niciodată nu s-a întâmplat ca banii ceruţi la final să fie mai puţini decât suma afişată pe eticheta de pe raft, ci dimpotrivă, iar cumpărătorii sunt nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura