Gura lumii

Gura lumii, 15.12.2015

gura-lumiiVorbesc zvonerii prin târg că un edil de comună de pe la noi s-a trezit cu oamenii de la Anticorupţie în birou, după ce a fost reclamat pentru că a făcut matrapazlâcuri cu banii europeni pentru un proiect dintr-o localitate. Cârcotaşii spun că acum, primarul nostru va trebui să dea cu subsemnatul pentru ce a făcut, iar dacă a greşit va plăti, dacă nu, va candida pentru un nou mandat. Gurile rele susţin că şi în acest caz viaţa bate filmul. Zvonerii şuşotesc prin târgul respectiv că, aşa cum se întâmplă totdeauna în viaţă, orice lucru rău va fi pedepsit. Aşa a păţit şi primarul de care vorbim. După ce şi-a reclamat rudele la procurori, acum a venit rândul său să răspundă, fiind reclamat la rândul său de „prietenii” din comună, care se pare că nu îl mai vor la cârma primăriei.

Vorbesc cârcotaşii că doi tinerei care cică se ocupă de programe finanţate cu fonduri europene se îndeletnicesc mai nou şi cu înregistratul politicienilor. Zvonerii au aflat că respectivii nu au ce să facă, după ce au fraierit mai mulţi primari că le atrag fonduri europene, iar aceştia s-au prins că e ţeapă, decât să-i înregistreze pe unii politicieni şi apoi să dea casetele adversarilor lor din mediul politic. Gurile rele vorbesc prin târgul de la poalele cetăţii că aceia despre care vorbim s-au dus cu asemenea înregistrări la un personaj care acum oferă consultanţă politică, evident, pentru cine e naiv să creadă asta, şantajându-l astfel pe unul dintre liderii judeţeni de pe la noi. Scandalul este cât casa, deoarece politicianul trădat a făcut plângere la procurori, cum că a fost înregistrat şi ulterior şantajat să renunţe la funcţie, evident, în favoarea unor oameni de casă ai consultantului nostru.

One thought on “Gura lumii, 15.12.2015

  • felicitari! iata primul ziar care demasca cuplul (de) minune de consultanti in orice (de la fonduri, informatica, turism si mai ales politica), prieteni buni cu absolut toti ministrii si secretarii de stat, cei doi au dat tepe mari-bani multi, la alti consultanti-pentru ca aveau nevoie de semnaturile lor, deoarece ei amandoi nu prea au scoala multa, nici prea terminate scolile , insa detin viclesugul vorbelor si asa au dat lovituri mari pe la primarii de comune care au cam scos bani din buzunar.se lauda ca ei l-au facut primar pe petrica la deva, pe rasteiu la simeria si chiar pe deputatul marica, mari psd-isi, iar mai nou se dau chiar consultantii marelui molot. sa mori de ras! sau mai sti?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura