Gura lumii

Gura lumii, 13.09.2018

Vorbesc cârcotaşii că un primar din judeţ o duce foarte bine de la un timp, dovadă că banii pe care i-a făcut de câţiva ani pe lângă salariul de la primărie şi-au făcut efectul. Lumea se întreabă cum de omul nostru a reuşit să adune aşa o avere mare dintr-un salariu de bugetar, fie el şi primar. Edilul de care vorbim se plimbă cu maşini bengoase, cheltuie bani mulţi cu vacanţele şi ieşiri prin locuri exotice. Zvonerii şuşotesc că respectivul stă mai puţin pe la primărie, de unde şi nemulţumirea angajaţilor de acolo. Dar, gurile povestesc prin târg că omului puţin îi pasă, el ştie că nu are cine ce să-i facă.

Povestesc cârcotaşii prin târgul cu cetate că o directoare înfiptă bine în scaunul de şefă a instituţiei şi-a făcut o filieră foarte bine pusă la punct, de unde îi vin comisioane extrem de mari prin serviciile pe care le oferă unor companii străine. Cică duduia de care a venit vorba poate în acest fel să-şi ţină postul şi să dea şi ea mai departe unora care decid ce se întâmplă cu postul ei. Mai mult, directoarea respectivă se laudă că nu o poate da nimeni afară, că are spatele acoperit şi că la cât a cheltuit cu susţinerea ei, nu are cineva curajul acesta. Şi, vorbesc zvonerii, se pare că duduia are o agendă unde a scris cât a dat, cât a luat, ceea ce o face foarte periculoasă pentru unii politicieni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura