Gura lumii

Gura lumii 10.11.2015

gura-lumiiSpun cârcotaşii că un primar de comună de pe la noi şi-a tras consilier pe lângă el, iar de atunci lucrurile se pare că s-au schimbat cu 180 de grade pentru tovarăşul cu pricina. Povestesc zvonerii pe la colţuri că omul nostru nu face nici o mişcare fără să-l anunţe pe consilier. Şi, dacă unii îşi imaginează că primarul respectiv şi-a tras o consilieră să-l înveţe una şi alta, s-au înşelat. Asta, pentru că omul şi-a ales un consilier de sex masculin, deci nu poate fi bănuit de alte lucruri. Numai că, este un lucru bine ştiut în lumea politică judeţeană, individul pe care l-a ales primarul de care facem vorbire să-l consilieze este renumit în judeţ de piază rea. Cine s-a încurcat cu el a dat-o, mai curând sau mai târziu, cu buful în măciulie. Adică, dacă nu cunoaşteţi expresia, o va da în bară. Aşa stând lucrurile, cârcotaşii dau pe goarnă vestea că şi primarul respectiv va afla, în scurt timp, pe pielea lui, ce greşeală a făcut când l-a acceptat pe individul amintit prea aproape de el.

Vorbesc gurile rele că o faţă bisericească de pe la noi se distrează în aceste zile, deşi ar trebui să dea exemplu şi să se roage pentru sufletele celor care au plecat la îngeri după catastrofa de la clubul Colectiv. Cârcotaşii povestesc pe la colţuri că omul nostru, împreună cu un consilier de-al său, stau toată ziua şi se relaxează în locul special făcut pentru ca respectivii angajaţi să-şi refacă forţele după atâtea ore de muncă. Zvonerii au aflat că amintitele feţe bisericeşti stau tolănite şi glumesc, simţindu-se excelent şi râzând de fraierii care muncesc toată ziua şi se confruntă cu greutăţile vieţii de zi cu zi. Se pare însă, cel puţin aşa susţin gurile rele, că omului nostru îi vine rândul să dea socoteală despre banii primiţi de la instituţiile statului, dar pe care se pare că i-a cheltuit în alte scopuri, decât cele pentru care au fost alocaţi.

3 comentarii la „Gura lumii 10.11.2015

  • Spun cârcotaşii ca mesajerul hunedorean suge **** lu arion. Da or ba ?!

  • normal ca asa-i, doar ca nu-i suge **** ci P U L A, poate coboara unchic si pe c oaie.

  • cand intra arion la parnaie, i mai dati bulina ? sau un 10 l apurtare pentru cea facut cu hunedoara. morti matii de canalie jegoasa, mori in p ula mea de ***** ordinar cu tot cu jegul asta de ziar propagandist. m uie mesagerilor

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura