Actualitate

Grupul DHS, de 10 ani în România

02 DHS Santuhalm (6)

Adriana Năstase

Producătorul de biciclete chinez DHS, aflat între primii cinci din Europa, a marcat, sâmbătă, la Deva, împlinirea a 10 ani de la deschiderea primei secţii în România, în acest interval de timp, compania extinzându-se continuu şi investind în dezvoltare aproape 20 de milioane de euro.

De 20 de ori mai mulţi
Grupul estimează că, în acest an, va produce peste 400.000 de biciclete, dintre care 130.000 de bucăţi au fost destinate pentru piaţa românească, iar restul, pentru export. „Pentru a vă face o imagine asupra dezvoltării companiei, din 1999 şi până în prezent, vă voi spune că numărul angajaţilor a crescut de 20 de ori. De asemenea, investiţiile în utilaje au crescut de 30 de ori, dimensiunea fabricii şi a spaţiilor de producţie s-au mărit de 40 de ori, iar producţia este mai mare de 100 de ori, comparativ cu primul an de funcţionare“, a declarat preşedintele companiei DHS, Niu Guanghui.

Taxe de peste 10 milioane de euro
Potrivit acestuia, taxele plătite statului român în perioada celor 10 ani de activitate ai firmei au depăşit valoarea de 10 milioane de euro, în timp ce cota de piaţă a produselor DHS a crescut în România de la 10 la sută, la 75 de procente, în acest an. În condiţiile crizei economice globale, în care vânzările de biciclete la nivel naţional au scăzut cu 15 procente, compania DHS a preferat să investească în utilaje moderne şi în instruirea personalului.
„Noi am fost mai atenţi în ceea ce priveşte politica managementului, am îmbunătăţit procedurile de lucru în producţie, am investit în utilaje moderne, am făcut training managerilor. Toate acestea au avut ca scop creşterea capacităţii de apărare împotriva crizei, pentru a ne pregăti noi oportunităţi de dezvoltare, astfel încât, atunci când economia îşi va reveni, noi să avem o imagine mai puternică pe piaţă“, a adăugat Niu Guanghui.

Bicicleta electrică
La rândul său, preşedintele grupului german Prophete, Loene Bertold, care deţine 40 la sută din acţiunile Companiei DHS, a apreciat faptul că muncitorii români sunt „foarte buni şi harnici“, menţionând că politica managerială adoptată va asigura trecerea firmei peste perioada de criză economică.
Pentru anul 2010, producătorul de biciclete chinez şi-a stabilit o strategie care vizează dezvoltarea gamei de produse, în concordanţă cu cerinţele pieţei. Conceptul face referire la un nou grad de confort al mersului pe bicicletă, siguranţă mai mare în exploatare, fiabilitate şi funcţionalitate ridicate.
De asemenea, DHS este în discuţii avansate pentru introducerea în producţie a unui nou tip de bicicletă, care utilizează şi un motor electric ce poate fi încărcat de la o priză simplă, de 220 de volţi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura