Grădiniţa nr. 1 din Vulcan, mutată într-un nou spaţiu

04 VulcanMagdalena Şerban

Administraţia publică a municipiului Vulcan a decis să mute Grădiniţa nr. 1 din spaţiul în care funcţiona, într-unul nou, special amenajat în cadrul Şcolii generale “Teodora Lucaciu” din localitate. Asta, pentru o cât mai bună integrare a preşcolarilor în sistemul educaţional.

„În mod cert, Primăria Vulcan a făcut un lucru bun prin transferarea Grădiniţei nr.1, la Şcoala Teodora Lucaciu. Copiii înscrişi la grădiniţă au acum ocazia să-şi întâlnească şi colegii de la clasa pregătitoare, de care îi desparte foarte puţin, dar şi pe cei de la şcoală, unde vor ajunge şi ei, în curând. De când am luat în calcul modernizarea imobilului respectiv, ne-am gândit  să mergem pe această organizare şi am creat loc, la parter, pentru cele două săli destinate grădiniţei. Un timp nu le-am putut folosi, deoarece nu aveam grupuri sanitare adecvate. La finalul anului trecut am reuşit însă să le dăm în folosinţă. La grădiniţă vin 105 copii, organizaţi în două grupe, clasa pregătitoare numără 19 copii, iar în clasele I-VIII sunt înscrişi 280 de elevi. Condiţiile de care beneficiază aceştia sunt dintre cele mai bune”, declară Gheorghe Ile (foto), primarul municipiului Vulcan.
Mai trebuie amintit faptul că şcoala a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, demarat pe bani europeni, acum trei ani. Finalizarea lucrărilor s-a lăsat aşteptată din cauza unor probleme independente de voinţa edililor sau a constructorilor. Spre exemplu, în timp ce se lucra la acoperiş, o furtună puternică a degradat tot interiorul. Am putea spune că, fără să luăm în calcul zidurile, am făcut-o acest imobil de două ori”, mai arată edilul-şef al municipiului Vulcan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare