Politica si administratie

Grădiniţă nou-nouţă pentru copiii din Dobra

05-Padurean-Ovidiu-Iosif-primar-dobra-11Primăria Dobra pregăteşte documentaţia necesară pentru a obţine finanţare europeană pentru construirea unei clădiri noi care să găzduiască grădiniţa din centrul comunei.

Cererea de finanţare urmează să fie depusă la autoritatea competentă, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 430.000 de euro. „În prezent, suntem la faza de întocmire a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI) pentru clădirea care urmează să fie construită de la zero. Noua construcţie va fi ridicată în locul actualei grădiniţe, imobil care va fi demolat. Cererea de finanţare urmează să fie depusă după deschiderea sesiunii pentru astfel de proiecte. Conform proiectului, clădirea nouă va avea o amprentă la sol de circa 400 de metri pătraţi şi va fi compusă din demisol, parter şi etaj. Încălzirea pe timp de iarnă va fi asigurată cu o centrală termică pe lemne. Pe timp de vară apa caldă va fi asigurată cu energie de la panouri solare, toate aceste lucruri fiind prevăzute în proiect. Termenul în care va trebui realizată lucrarea este de un an de zile, condiţie pe care o vom trece în caietul de sarcini în baza căruia vom organiza licitaţia de atribuire. Astfel încât, cei care se vor înscrie la licitaţie vor trebui să ţină cont de acest termen. Nu ne permitem să prelungim prea mult durata lucrărilor. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 430.000 de euro. La grădiniţa din localitatea Dobra sunt 80 de copii. Pe perioada în care se vor efectua lucrările la noul sediu al unităţii de învăţământ, aceştia vor fi relocaţi la Şcoala Generală din Dobra”, a afirmat Ovidiu Pădurean (foto), primarul comunei Dobra. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura