ActualitateFlash

Goană de patru ore după un mistreţ venit în vizită la Deva

Un mistreţ, ajuns din sălbăticie pe străzile Devei, a pus autorităţile pe jar. Timp de mai multe ore, poliţişti locali, jandarmi şi vânători au gonit după mistreţul iute de picior, pentru a-l alunga înapoi către pădure. Totul s-a petrecut în zona Restaurantului Sava din Deva, ieri, la primele ore ale dimineţii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei locale, Teodor Bălan, autorităţile au fost alertate în jurul orei 09.30, printr-un apel la dispeceratul instituţiei, conform căruia în zona localului menţionat se află un mistreţ de talie mare şi periculos. Echipajul care s-a deplasat la faţa locului a decis să cheme poliţişti locali de la rutieră şi ordine publică, pentru a izola perimetrul în care se afla mistreţul şi pentru a-l determina să plece din oraş. Acestora li s-au alăturat reprezentanţi ai IJJ şi ISU Hunedoara. Circulaţia rutieră pe drumul judeţean dinspre Sântuhalm în punctul de intrare în Deva a fost restricţionată, autovehiculele fiind direcţionate către DN7. Aproape patru ore a durat goana, timp în care oamenii legii au gonit după animalul sălbatic care alerga dintr-o parte în alta. Noroc că fugea în direcţia care trebuia. Abia în jurul orei 13.30, mistreţul s-a hotărât să părăsească oraşul şi a plecat peste dealurile din zonă. (N.Bumbac)

2 comentarii la „Goană de patru ore după un mistreţ venit în vizită la Deva

  • Molot a turbat ca nu mai candideaza la PNL.
    Oare a fost prins ?!

  • 30 de fraieri alergand dupa un mistret. Unde mai pui ca intorceau toate masinile ce doreau sa iasa din Deva pe strada 22 Decembrie, abia la giratoriul de la RAR !!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura