Sport

Gimnastică. Întreceri naţionale fără spectatori, dar transmise online

Federaţia Română de Gimnastică a co­municat în teritoriu datele legate de or­ganizarea începând de astăzi, miercuri, timp de patru zile, a întrecerilor Cam­pionatele Naţionale indi­vi­du­ale ale juniorilor şi la seniorilor. Co­mitetul de Organizare al FRG a dispus luarea tuturor măsurilor necesare, astfel încât competiţia programată la Ploieşti să se des­făşoare în cele mai bune şi sigure condiţii, pri­mordială fiind siguranţa sportivilor, antrenorilor, arbitrilor şi a celorlalţi reprezentanţi oficiali.
Întrecerile se vor desfăşura res­pec­tând toate recomandările autori­tă­ţilor, iar accesul spectatorilor în sală nu va fi permis. Cu toate acestea, Fede­raţia Română de Gimnastică va pune la dis­poziţia tuturor celor interesaţi şi pasionaţi un livestream care va asigura trans­mi­siunea online a întregului concurs. Live­stream-ul va putea fi urmărit pe Facebook şi Youtube.
Nu vor lipsi din întreceri seniorii Vlad Cotuna, Marian Drăgulescu (foto), Robert Pasca, Roland Modoianu, Andrei Groza şi Andrei Muntean, care vor primi , sperăm, o bună replică de mai tinerii lor colegi, juniorii Richard Drăgulescu,Sebastiano Stoica, Nicolae Bera şi a gemenilor Gabriel şi Robert Burtănete.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura