Sport

Gimnastică. Doi candidaţi validaţi pentru funcţia de preşedinte al FRG

Nicolae Gavrea

În şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Gimnastică, întâlnire care a avut loc la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, au fost validate candidaturile pentru funcţia de Preşedinte FRG ale celor doi candidaţi înscrişi: Carmencita Constantin (foto stânga) şi Ioan Suciu (foto drapta).

Noul preşedinte va fi desemnat prin vot la Adunarea Generală care va fi reprogramată în funcţie de evoluţia răspândirii noului coronavirus şi va fi anunţat în timp util.
Mai mult, ca modalitate de prevenţie şi de aliniere la deciziile naţionale şi internaţionale în cazul epidemiei cu Covid-19, Federaţia Română de Gimnastică a sistat activitatea de pregătire sportivă din Centrele Naţionale Olimpice pentru Pregătirea Juniorilor/Burselor Olimpice pentru Pregătirea Juniorilor şi a Loturilor Naţionale de Juniori, totul până la noi dispoziţii în contextul dat. Toţi componenţii centrelor şi loturilor de juniori s-au întors acasă, unde se vor afla în toată această perioadă de criză.
Totodată, Federaţia Română de Gimnastică a dat curs recomandărilor venite din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, prin care se solicită suspendarea activităţilor competiţionale desfăşurate în spaţii închise şi analizează varianta de a amâna sau anula competiţiile naţionale şi internaţionale organizate pe teritoriul României.
Federaţia Internaţională de Gimnastică a anunţat că în contextul pandemiei de Covid-19 a decis anularea şi amânarea mai multor competiţii ce urmau să aibă loc în perioada următoare, astfel: Cupa Mondială de la Stuttgart (20 – 22 martie), Cupa Mondială de la Cantanhede, Competiţia Open pentru juniori de la Cantanhede şi Turneul Internaţional de la Jesolo au fost anulate iar Cupa Mondială de la Doha a fost reprogramată pentru 3 -6 iunie 2020.
În ceea ce priveşte Campionatele Europene de gimnastică artistică feminină de la Paris, din luna mai, Uniunea Europeană de Gimnastică a anunţat până în acest moment că singura măsură luată a fost să limiteze numărul de persoane prezente la eveniment la un maximum de 1.000, însă o decizie concretă cu privire la varianta unei amânări sau anulări va fi luată împreună cu Comitetul Local de Organizare până la sfârşitul acestei luni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura