Sport

GIMNASTICĂ. Ce sportivi ne reprezintă la Campionatele Europene

România va avea un lot format din şase spor­tivi, trei la feminin şi trei la masculin, la Campionatele Europene de gimnastică artistică programate între 21 şi 25 aprilie la Basel (Elveţia), informează Federaţia Ro­mână de Gimnastică.

Miză dublă
Comitetul Executiv al FRG a stabilit ca, la pri­mul concurs internaţional din 2021, Ro­mânia să fie reprezentată în competiţia fe­minină de Larisa Iordache, Antonia Duţă şi Maria Ceplinschi (foto) (promovată de la lotul na­ţional de junioare de la Deva, ea în­de­pli­nind condiţia de vârstă), iar în întrecerea masculină de Marian Drăgulescu, Andrei Mun­tean şi Emilian Neagu. Deşi au fost în­scrişi printre participanţii la Campionatele Euro­pene, nu vor mai face deplasarea Ioana Stănciulescu, Silviana Sfiringu, Răzvan Marc (din cauza unor probleme medicale), Maria Holbură şi Eduard Gavrilă (insuficient pre­gă­tiţi pentru nivelul concursului).
Campionatele Europene de la Basel au pen­tru gimnaştii români o miză dublă: califi­ca­rea la Jocurile Olimpice şi medalii în com­pe­tiţia individuală şi în finalele pe aparate. Spor­tivii vor fi însoţiţi de antrenorii Lăcră­mioara şi Cristian Moldovan, Nicolae For­minte, Lucian Sandu, Ştefan Gal şi Marius Urzică. Arbitri vor fi Angela Cacoveanu, Adela Popa, Eugen Căţean şi Nicuşor Pascu, team leader – Gheorghe Predescu, iar conducătorul delegaţiei, Maria Fumea. Plecarea spre Basel va fi pe 17 şi pe 18 aprilie.
Larisa Iordache, Antonia Duţă şi Maria Ce­plinschi vor concura în calificări pe 21 aprilie (în prima şi în ultima subdiviziune), iar Ma­rian Drăgulescu, Andrei Muntean şi Emilian Neagu pe 22 aprilie (în prima şi a doua sub­diviziune).
La Campionatele Europene de gimnastică artistică, România îşi propune să mai califice doi sportivi la Jocurile Olimpice, unul la mas­culin şi unul la feminin.România are calificaţi până acum doar doi gimnaşti la Jocurile Olim­pice de la Tokyo, Marian Drăgulescu (sărituri) şi Maria Holbură (individual compus).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura