Gimnastele devene domină clasamentul anului 2016

10 ianuarie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Ovidiu Mănăstire

Şase sportive de la CNS Cetate Deva au fost desemnate între primele 10 gimnaste ale ţării, pe anul 2016, într-un clasament întocmit de Federaţia Română de Gimnastică. Cea mai bună poziţie o ocupă Denisa Golgotă (foto), care se află pe treapta a doua a podiumului, la egalitate cu Larisa Iordache.

Ponor, cea mai bună, Iordache şi Golgotă o secondează
Titlul de cea mai bună gimnastă a anului i-a revenit veteranei Cătălina Ponor, singura reprezentantă a gimnasticii feminine la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Pe poziţia a doua s-au clasat, la egalitate, Larisa Iordache şi Denisa Golgotă, locurile 4, 5 şi 6 revenind altor trei gimnaste de la CNS Cetate Deva, în ordine, Ioana Crişan, Carmen Ghiciuc şi Olivia Câmpian. În clasamentul primelor 10 gimnaste ale anului 2016 se mai regăsesc alte două sportive devence, Alisia Botnaru, pe locul 9 şi Carmen Glăvan, pe locul 10.

Medaliile europene au ridicat-o în top
În vârstă de 14 ani, Denisa Golgotă a fost de departe cea mai bună gimnastă a clubului CNS Cetate Deva în anul recent încheiat, candidând cu şanse reale la titlul de cel mai bun sportiv hunedorean pe 2016. Micuţa gimnastă a cucerit în vara trecută trei medalii la Campionatul European de Junioare de la Berna, adjudecându-şi aurul la sol, argintul la sărituri şi bronzul cu echipa.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Tudor Şaucă: Sunt dezamăgit, dar viaţa merge înainte!

Unul din jucătorii de bază ai echipei CNS Cetate Deva în ultimul an şi jumătate, Tudor Şaucă, s-a despărţit de...

Încă un pas în deblocarea investiţiei de la Centrul de Îngrijire Păclişa

Ieri, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a revenit asupra problemei investiţiei de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă (CIA) Nr. 2...

Cine va conduce PNL Hunedoara?

Liberalii se pregătesc de congresul partidului, iar pentru asta s-au format tot felul de grupuri şi grupuleţe. În judeţul Hunedoara,...

Închide