Sport

Fotbaliștii de sală, amical câștigat

Echipa deveană a întâlnit, în de­pla­sare, la Sângeorgiu de Mureș, într-un meci amical, o altă formație din eșalonul trei, ACS Târgu Mureș. Devenii au fost superiori în această întâlnire pe care au câștigat-o cu sco­rul de 3-2 (2-1), prin golurile marcate de Munteanu, Arnăutu și Modan.

Au controlat jocul
CSM Deva a jucat cu Raț – Buzan, Bărăitaru, Sabău, Tod – Stoi – Stoica, Arnăutu, Bedea, Munteanu – Ciubăncan, iar după pauză au mai intrat în teren portarul Avram și jucătorii de câmp Gavrilă, Creciunesc, Popescu, Modan, Velcotă și Toma. Antrenorul Marius Sîrbu (foto) pare mulțumit de modul în care au evoluat jucătorii lui. „Ne-am propus în această perioadă să ne mă­surăm forțele cu echipe de top din fotbalul românesc, adversarii de astăzi fiind continuatoarea uneia dintre echi­pele de tradiție ale fotbalului ro­mânesc, ASA Târgu Mureș. Am con­trolat jocul, din nou, pe atac și pe apărare, victoria obținută fiind conse­cin­ța unui joc foarte bun al nostru. Am muncit extrem de mult în perioada de când îi antrenez pe acești băieți și încep să se vadă, cu adevărat, roadele muncii noastre. În acest moment sun­tem extrem de puternici”, a de­cla­rat antrenorul principal de la CSM Deva. Următorul meci de pregătire al celor de la CSM Deva va avea loc, mâine, în compania celor de la ACS Phoenix Buziaș, o altă echipă din Liga a III-a.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura