Fotbal. România este în grafic cu pregătirile pentru EURO 2020
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a confirmat că România este în grafic în ceea ce priveşte organizarea EURO 2020 la fotbal, care va avea loc anul viitor şi că nu există încă scenariul desfăşurării competiţiei într-o singură ţară.
„Chiar şi în aceste condiţii de astăzi, EURO 2020 poate fi un succes în România, pentru că mare parte din acest eveniment este deja organizat. Noi suntem în grafic cu toate pregătirile”, a scris Stroe pe pagina sa de Facebook.
El susţine că în momentul de faţă nu există niciun scenariu UEFA conform căruia Campionatul European de fotbal să se desfăşoare într-o singură ţară.
„Nu există un asemenea scenariu în care EURO 2020 să se desfăşoare într-o singură ţară. Sunt simple speculaţii, care nu sunt bazate pe niciun fel de informare oficială. Gândiţi-vă că în acest moment ar fi foarte greu să modifici conceptul EURO 2020 peste noapte. Noi, ca şi celelalte ţări cred, am muncit foarte mult, cel puţin în ultima perioadă, pentru a fi gazde bune şi pentru a beneficia de pe urma investiţiilor făcute. Să nu uităm că există şi o componentă sportivă, şi una economică, şi una de prestigiu pentru fiecare ţară angajată şi implicit pentru România”, a mai scris Ionuţ Stroe.
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, declarase la jumătatea lunii octombrie că este sigur că turneul final al EURO 2020 la fotbal, amânat anul viitor din cauza pandemiei de coronavirus, se va disputa şi nu a exclus scenariul ca meciurile să se dispute într-o singură ţară, în loc de mai multe.
Capitala României se află printre cele 12 oraşe europene care vor găzdui EURO 2020, pe Arena Naţională urmând să aibă loc trei meciuri din grupele Campionatului European şi unul din optimi.