Fotbal, Liga a IV-a. Jiul câştigă în deplasare şi rămâne în frunte

4 decembrie 2019 | 1 Comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Actualul sezon din campionatul Ligii a IV-a de fotbal se apropie de final, toate echipele aşteptând cu nerăbdare vacanţa de iarnă. Etapa desfăşurată la finalul săptămânii trecute a fost una interesantă, cu rezultate surpriză.

Pe primul loc se menţine, şi după această etapă, Jiul Petroşani, care totalizează acum 36 de puncte din 14 meciuri, formaţie care a reuşit scorul etapei, chiar dacă a jucat în deplasare, câştigând cu 6-0 (2-0), pe terenul ultimei clasate, Victoria Călan, singura echipă din campionat care nu are nici un punct din 15 jocuri disputate.
La Uricani, echipa locală Minerul, care este pe locul 10, cu tot atâtea puncte, din 14 meciuri, a învins surprinzător campioana în exerciţiu, Retezatul Haţeg, cu 5-2, după ce la pauză conducea cu 3-0, beneficiind de eliminarea din minutul 8, a portarului oaspeţilor, Florin Paşca. De altfel, la ultima fază a primei reprize, şi jucătorul gazdelor, Denis Grecu, a văzut cartonaşul roşu.
Retezatul Haţeg a mai avut un jucător eliminat pe final de meci, în minutul 87, Marius Tămăşiloni fiind trimis la vestiare. Echipa din Haţeg se află cu două etape înainte de finalul sezonului pe locul 5, cu 24 de puncte, din 15 jocuri.
Inter Petrila, care a câştigat clar, cu 4-0, în deplasarea de la LPS Cetate II Deva, se situează pe locul al şaselea, cu 23 de puncte din 14 meciuri. CS Aurul Brad a pierdut acasă, cu 4-2, derbiul etapei cu Gloria Geoagiu, şi, astfel, a coborât pe locul patru, cu 29 de puncte din 14 meciuri. Interesant în acest joc a fost faptul că toate golurile au fost marcate în repriza a doua, iar Lucian Rîşniţă, de la Geoagiu, echipă care şi-a consolidat poziţia secundă, cu 34 de puncte din 15 jocuri, a reuşit o „dublă“ (min. 66 şi 90) din postura de rezervă!
Pe locul al treilea în clasament a urcat Şoimul Băiţa, cu 30 de puncte din 15 meciuri, care s-a impus, la limită, cu 1-0, pe terenul celor de la Dacia Orăştie, unicul gol fiind înscris în minutul 75, de Radu Bustan.
Etapa viitoare se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni, de vineri până duminică, în cea din urmă zi urmând să aibă loc derbiul rundei, cel dintre Şoimul Băiţa şi Aurul Brad.
Rezultatele din etapa a XVI-a:
Victoria Călan – Jiul Petroşani 0-6 (0-2)
Dacia Orăştie – Şoimul Băiţa 0-1 (0-0)
Aurul Brad – Gloria Geoagiu 2-4 (0-0)
Minerul Uricani – Retezatul Haţeg 5-2 (3-0)
LPS Cetate II Deva – Inter Petrila 0-4 (0-2)
CSM Vulcan a stat

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Valea Jiului spune:

    Hai Jiul Petrosani ! Vrem promovarea !

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Potrivit legii, primăriile trebuie să asigure un spaţiu pentru depozitarea deşeurilor din construcţii . Legea e clară, dar comisarii de mediu se fac că plouă

Se ştie şi o simţim în fiecare zi, instituţiile statului care se ocupă cu diferite verificări pun presiune mare pe...

Bulina neagră, 4.12.2019

Valeriu Oprinescu, bărbat din Petroşani Pentru că fiind condamnat la închisoare pentru tâlhărie, după ce a acostat un pensionar căruia...

Bulina albă, 4.12.2019

Alexandru Molnar, karateka la clubul Pantera Neagră Petroşani Pentru că la competiţia internaţională de karate “Quadrathlon Cup 2019”, desfăşurată la...

Închide