Sport

FOTBAL Liga a III-a. Și devenii vor în Liga a II-a

Abia s-au încheiat comentariile după meciul derby din Cupa României, dintre CSM Deva și Corvinul Hunedoara, partidă câștigată de deveni. Orgolii sau nu, devenii au stat mai bine la capitolul ocazii și goluri, în dauna hunedorenilor care nu au reușit să treacă de o nucă tare.

Doar dacă sunt pe primul loc
Supărare mare în curtea clubului din orașul cu Castel, iar primele de joc nu se mai dau ca și până acum. „Primele de joc vor fi condiţionate DOAR de clasarea pe locul întâi al ierarhiei seriei din care facem parte, deoarece un club cu tradiţia şi renumele Corvinului nu îşi poate permite altceva decât ocuparea primei poziţii în clasament”, se arată într-un comunicat al celor de la Corvinul.

Primarul îi sprijină
De partea cealaltă, devenii exultă de bucurie și urmare a acestei victorii, primarul urbei de sub Cetate a emis noul obiectiv al grupării pregătite de tehnicianul Ștefan Nanu: “Noi am avut ca și obiectiv clasarea în primele patru, dar eu cred că putem să tragem pentru Liga a II-a. După acest meci sunt con­vins că putem promova și vom asigura toate resursele financiare pentru acest obiectiv pe care, inițial, nu l-am avut în plan. Dacă băieții vor juca cu aceeași dăruire, sunt convins că avem șanse reale de a promova. Avem o echipă com­petitivă, care se dăruiește, și cu care sperăm să putem ataca Liga a II-a. E clar că avem șanse să fim pe primul loc la finalul campionatului, și după aceea vom intra la baraj. La cum joacă băieții, și dacă o vor continua așa, avem, repet, șanse să intrăm în Liga a II-a. Îi voi sprijini necondiționat, la fel cum sprijin echipa de handbal, dar și celelalte sporturi”, a declarat edilul municipiului Deva.
De abia la început, campionatul în care evoluează formațiile din județul Hunedoara este lung și dificil așa că noi sperăm ca obiectivele stabilite să fie și îndeplinite de echipele din Deva și Hunedoara.

Unii în deplasare, alții acasă
Pe de altă parte, începând de astăzi este programată etapa a doua din campionat. Devenii vor evolua pe „tere­nul propriu”, cel de la Orăștie și vor primi replica formației Retezatul Hațeg, într-o întâlnire în care echipa lui Ștefan Nanu este favorită, hațeganii venind după o înfrângere din prima etapă, 0-2 cu CSM Jiul Petroșani. Jocul este programat astăzi de la ora 17.00
În seria a VII-a, mâine se va juca și partida de la Petroșani, unde gazdele primesc replica celor de la Viitorul Șimian. Tot sâmbătă, Aurul Brad se depla­sează la formația Gilortul Tg. Cărbunești cu gândul la un rezultat bun, deși gazdele nu au digerat prea bine înfrângerea din Cupa României, (0-2) înregistrată la Petroșani.
CS Corvinul Hunedoara joacă sâm­bătă, acasă, în compania unei formații incomode, mai ales la jocurile din deplasare, Avântul Reghin, victorioasă în prima etapă cu 2-1 în jocul disputat cu ACS Tg. Mureș. Hunedorenii au un ascendent moral datorită rezultatelor din sezonul trecut, dar sunt obligați să joace atent și obligatoriu, la victorie. Partida se joacă de la ora 17.00.

Iată programul complet al etapei de campionat:

Etapa a 2-a, seria a VII-a
Voința Lupac – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2
Progresul Ezeriș – ACSO Filiași
Jiul Petroșani – Viitorul Șimian
CSM Deva – Retezatul Hațeg
Gilortul Tg. Cărbunești – Aurul Brad

Etapa a 2-a , seria a IX-a
Viitorul Cluj – CSM Unirea Alba Iulia
Unirea Ungheni – Sănătatea Cluj
ACS Tg. Mureș – Metalurgistul Cugir
Corvinul Hunedoara – Avântul Reghin
CS Universitatea din Alba Iulia – CS Ocna Mureș.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura