Sport

Fotbal Liga a III-a. Meciuri dificile pentru echipele hunedorene

Începând de astăzi sunt programate partidele din cadrul etapei a treia din campionatul Ligiii a III-a de fotbal, jocuri care se vor disputa sub presiunea pandemiei de corona­virus şi mai ales cea suporterilor care nici acum nu au primit veşti bune de la ministerele de resort cu privire la accesul publicului spectator la partidele din ligile inferioare.
În seria a VII-a , ambele formaţii din judeţul nostru au meciuri dificile. CSM Jiul Petroşani va evolua sâmbătă , 26 septembrie,în deplasare la formaţia Gaz Metan Mediaş 2, de unde e greu de adus puncte, chiar dacă medieşeni nu au obiectiv de promovare. Jiul cu un egal la portofoliu are nevoie de puncte pentru a se menţine fără probleme în zona mediană a clasamentului.
CSM Deva, echipă pregătită de Ştefan Nanu, are astăzi, vineri, începând cu ora 17.00, meci pe teren propriu (va juca pe stadionul din Simeria) în compania celor de la AFC Hermannstadt 2 Sibiu, ambele formaţii având înregistrate, în cele două etape disputate până acum , numai înfrângeri.
Jucătorii din lotul devean au şanse la victorie în această partidă, dar e nevoie de seriozitate şi de maxim efort pentru a obţine cele trei puncte necesare pentru a schim­ba imaginea negativă din acest debut de campionat.
CS Hunedoara, formaţie pregătită de Raul Spătaru şi Daniel Dăscălescu, a înregistrat în etapa trecută o victorie şi se deplasează sâmbătă la CSM Avântul Reghin, o altă deplasare lungă pentru hunedoreni. Gazdele din Reghin au o victorie şi un egal şi, aşa cum am aflat, se pregătesc să sărbătorească o nou victorie, de această data în faţa hunedorenilor.

Iată programul acestei etape, în cele două serii:

Seria a VII-a

CS Măgura Cisnădie – ACS Flacăra Horezu

CS Gaz Metan Mediaş 2 – CSM Jiul Petroşani

CSM Deva – AFC Hermannstadt 2

ACS Minerul Costeşti – CS Gilortul Tg. Cărbuneşti

CS Viitorul Dăeşti – ACS Viitorul Șelimbăr

Seria a IX-a

AFC Unirea 1924 Alba Iulia – FC Unirea Dej

CS Unirea Ungheni – CS Sănătatea Cluj-Napoca

CS Ocna Mureş – CSO Cugir

CSM Avântul Reghin – CS Hunedoara

ACS Industria Galda  – ACS Sticla Arieşul Turda

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura