Fotbal Liga a III-a. Jiul Petroșani – CS Hunedoara în Cupa României
Astăzi se vor disputa primele partide din cadrul fazei a treia din Cupa Românei la fotbal, partide în care vor intra și o serie de formații din Liga secundă.
A bătut greu pe cei de la Deva
Cele două formații din județul nostru calificate în această fază, Petroșani și Hunedoara se vor întâlni astăzi, de la ora 17.30, pe terenul din Valea Jiului, într-un joc care, pe lângă că va decide echipa care se va califica în următoarea fază, este și un bun test de verificare înaintea debutului din noul sezon.
Ambele formații au o serie de nume noi în loturi și tehnicieni valoroși la timonă, dar și obiective de realizat pentru viitorul sezon, cei de la CS Hunedoara dorind chiar să obțină o promovare în liga secundă.
Jocul de la Petroșani se va disputa cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de către protocolul sanitar, în tribune fiind permis accesul unui număr limitat de spectatori, care vor fi obligați să respecte toate restricțiile impuse de organizatori.
Reamintim că CS Hunedoara s-a calificat în această fază a competiției după ce a învins greu, cu 5-3, după prelungiri și loviturile de departajare pe CSM Deva iar Jiul Petroșani a dispus cu 6-0 de Gilortul TG. Cărbunești.