FOTBAL Liga a III-a. Jiul a pierdut acasă, iar situaţia nu e tocmai roză

19 aprilie 2021 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Sâmbătă, la Petroşani, echipa locală Jiul a primit replica liderului Viitorul Şelimbăr. Gazdele au fost foarte aproape să obţină un punct care să apropie şi mai mult formaţia petroşăneană de atingerea obiectivului propus, salvarea de la retrogradare. În cele din urmă, însă oaspeţii s-au impus la limită fără să impresioneze.

Al doilea cartonaş galben
Din păcate, şi arbitrul vâlcean a avut partea lui de contribuţie la stabilirea rezultatului, el eliminându-l foarte uşor pe Mărmăneanu, considerând că acesta a simulat în careul sibian la un contact cu adversarul, în minutul 70. La scurtă vreme după ce echilibrul numeric s-a rupt, a căzut şi unicul gol al întâlnirii. Moga, abia intrat pe teren, a fost lansat cu o pasă în adâncime, a urmat preluarea şi un şut din careu care a trimis mingea în plasă prin stânga lui Haring (min.72). Cu musca pe căciulă, arbitrul a încercat să o dreagă şi a acordat un al doilea cartonaş galben şi lui Roşu de la oaspeţi, dar era târziu, în minutul 87. Ultimele tentative ale petroşănenilor de a egala in-extremis le-au aparţinut lui Tuţă, lovitură liberă de la 17 metri bătută dezamăgitor peste transversală (min. 89), şi Torkos, reluare imprecisă din poziţie centrală mult pe deasupra porţii (min. 90+3).

Dezamăgit de arbitraj
Avansul Jiului faţă de locul 9 s-a redus astfel la numai trei puncte, după ce Hermannstadt II a trecut destul de surprinzător de Gilortul (locul 3), cu 3 – 1.
„De obicei nu vorbesc despre arbitraj, dar astăzi a fost tendenţios. În prima repriză a fost OK, dar în a doua ce să mai zic?! La Măr­mă­neanu a fost clar fault, nu simulare, i-a dat al doilea galben şi l-a eliminat. La lovitura noas­tră liberă din final jucătorul lor trebuia să ia galben, era al doilea şi era eliminat. Nu avea nevoie Şelimbărul de asemenea ajutor, sunt cea mai bună echipă din serie, dar astăzi nu le-a mers jocul, i-am blocat foarte bine. Am făcut un joc bun, nu am ce să le reproşez bă­ieţilor, s-au dăruit pe teren, păcat de munca lor. Urmează o deplasare la Cărbuneşti, apoi în ultima etapă probabil meciul decisiv pentru noi, acasă cu Hermannstadt”, ne-a declarat imediat după meci Anton Sedecaru, antre­norul principal al Jiului.

CSM Jiul: Haring – Ionică (min. 88 Perşe), Matei, Torkos, Keszeg – Szekely, R. Sandu – Bădărău, Mazilu, Mărmăneanu (eliminat min. 70) – Cuibari (min. 76 Tuţă). Antrenor, Anton Sedecaru.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
FOTBAL. Liga a IV-a Juniorii de la Deva au învins pe CSM Vulcan

În campionatul de seniori, liga 4 a jude­ţu­lui Hunedoara s-au disputat duminică alte două partide restante. În primul joc, Dacia...

FOTBAL. România, în urna a 4-a pentru tragerea la sorţi a grupelor de la Jocurile Olimpice

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat componenţa celor patru urne valorice pentru tragerea la sorţi a grupelor turneului olimpic...

AUTOMOBILISM. Mihai Leu, locul secund la Cupa Cheile Grădiştei

Octavian Ciovică (Radical SR8) a câştigat prima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, Cupa Cheile Grădiştei, des­fă­şurată duminică....

Închide