Fotbal Liga a III-a. Echipele din județ au reușit doar meciuri egale

Finalul de săptămână a programat în campionatul Ligii a III -a  partidele  din cadrul etapei a noua, ultima din turul de campionat.Toate cele trei formații din județul Hunedoara au înregistrat egaluri în jocurile pe care le-au disputat.

CS Hunedoara, remiză tensionată cu Alba Iulia 

La Hunedoara, pe arena Michael Klein, s-au întâlnit sâmbătă două formații care se cunosc foarte bine și care aveau nevoie de victorie, deşi pentru obiective diferite. Oaspeţii îşi doreau să se apropie de primele două clasate, iar gazdele să se desprindă de ultimele două poziţii ale clasamentului.

În cele din urmă întâlnirea s-a încheiat la egalitate, 1 – 1, cu mențiunea că arbitrul Cristian Vieru (Cisnădie) a fost depășit de jocul din teren, el luând de mai multe ori decizii contestate și de o parte și de cealaltă, ceea ce a creat multă tensiune în cele două loturi de jucători.

În min.2, la o fază simplă la poarta adversă,,gazdele au cerut penalty după un contact în careu între Iacob şi Sporea, fără ca arbitrul să i-a vreo decizie.Hunedorenii au prima ocazie de gol în min. 5, plecată de la un balon recuperat de Marinca, ajuns la Iacob, dar șutul acestuia din pivotare trece puţin pe lângă poartă. Oaspeții au replicat prin  Fulea, șutul acestuia de la 25 de metri, este respins cu pieptul în corner de Lefter, Bucurică execută cornerul şi Marian Codrea trimite cu capul de la 8 – 9 metri la colţul lung. Deci, 1-0 pentru oaspeți, în min. 10.

O altă ocazie de gol pentru gazde s-a derulat în min. 23 când, după un corner executat de Herci, mingea ajunsă la Robert Cristian este trimisă din careul mic, pe lângă poartă

CS Hunedoara reușește egalarea în min. 39, după ce Dani Creciunesc a prins un şut formidabil de la 35 de metri fără replică pentru  portarul oaspeților, luat prin surprindere. În schimb portarul echipei oaspete a avut o intervenţie bună în min. 44, când a urcat la 45 de metri ca să stopeze în ultimă instanţă contraatacul lui Iacob. Dar a avut apoi emoții când a ieşit hazardat în 16 metri şi Herci a trimis pe lângă poarta goală, irosind o bună șansă de a înscrie pentru hunedoreni.

Repriza secundă a fost foarte tensionată, deciziile centralului  fiind sursa de plecare a stării nervoase pe care am văzut-o la jucătorii din teren . Au fost acțiuni  la ambele porți, nefinalizate, chiar din situații excelente. Ultimele cinci minute ale partidei au aparţinut gazdelor: Iacob a şutat de două ori pe lângă bară, Daniel Creciunesc a trims din 14 metri într-un adversar căzut la pământ, iar în prelungiri Mardare a trimis mingea cu capul în bara transversală . Scorul final  a rămas 1-1.

Raul Spătaru, antrenorul  de la CS Hunedoara a declarat: „Rezultatul este mincinos după desfăşurarea jocului. În prima repriză ei au ajuns de două ori la poartă, în cea de-a doua deloc. Ne cunoşteam adversarul, nu ne-au surprins cu nimic, am greşit o singură dată la un corner şi am luat gol. Astăzi am fi meritat clar victoria. Trecem prin unul din cele mai grele momente din istoria clubului, din 24 de jucători 20 au avut sau au covid. Acum suntem 11 de toţi, la acest meci am avut patru juniori trecuţi pe foaie. De trei săptămâni jucăm din trei în trei zile, am făcut un singur antrenament. Sperăm să treacă acest moment şi din iarnă să ne întărim lotul.”

CS Hunedoara: Lefter – Radicof, R. Cristian, Mardare – Herci, Marinca, D. Creciunesc, Trăşcan – Iacob, Vasinc, Bortaş. Antrenori Raul Spătaru, Daniel Dăscălescu.

 

Jiul revine cu un  punct din deplasarea de la Sibiu

Vineri, pe stadionul „Comunal” din Răşinari, Jiul Petroșani a jucat cu AFC Hermannstadt II, lanterna roșie din seria a VII-a, joc care  s-a încheiat la egalitate, 1 – 1 ( golurile fiind marcate de Florin Standima min.23 și Dorin Mărmăneanu min.33)  însă jucătorii din Valea Jiului sunt cei care se pot declara nemulţumiţi de acest rezultat.

„Sigur, este un punct adus din deplasare, dar sunt oarecum nemulţumit, pentru că astăzi trebuia să câştigăm .Am avut trei bare, Cuibari, Mărmăneanu, Bocu, plus alte opt ocazii clare de a marca. Noi preconizam ca până la finalul turului să facem minim patru puncte, unul l-am făcut. Acum suntem însă obligaţi să batem Gilortul miercuri în restanţă, iar în plus să nu pierdem la Horezu sâmbătă, în prima etapă din retur”, ne-a declarat după joc Toni Sedecaru, antrenorul formaţiei din Petroşani.

Jiul Petroșani: Haring – Arcuşi, Matei, Torkos, Keszeg – Turcu, Szekely, R. Sandu (min. 89 Bocu), Bădărău – Mărmăneanu, Cuibari (min. 85 Perşe). Antrenor Toni Sedecaru, director tehnic Damian Militaru

CSM Deva, al treilea meci consecutiv fără înfrângere

Devenii au jucat sâmbătă în deplasare pe stadionul „Gheorghe Ciociu” din Fedeleşoiu, având drept adversar formația Viitorul Dăeşti și şi-au păstrat invincibilitatea în faţa echipelor vâlcene din serie şi după acest joc încheiat la egalitate, 0 – 0.

CSM Deva termină astfel prima jumătate a campionatului la mijlocul clasamentului, pe locul 5 sau 6, în funcţie de rezultatul restanţei dintre Horezu şi Hermannstadt II.

„A fost un joc bun, chiar cu aceleaşi improvizaţii pe posturi în primul 11. Sunt foarte mulţumit că am văzut la băieţi dorinţă, o atitudine bună în faţa unei echipe valoroase, care a folosit garnitura standard, cu Costea, Pârvu, Octavian Vasile şi ceilalţi. Ne-am creat ocazii, am fost peste ei ca joc, am avut şi un penalty clar în minutul 83, dar nu ni s-a dat. Venim după trei meciuri în care nu am pierdut (n. red.: 3 – 0 cu Costeşti, 1 – 1 cu Horezu şi acum 0 – 0 la Dăeşti). Urmează pentru noi încă o deplasare, la Viitorul Şelimbăr, liderul seriei”, ne-a declarat după meci Ştefan Nanu, antrenorul principal al CSM Deva.

CSM Deva: Manea – Curescu, Tecsi, Radak, Branea (min. 17 Niţuică) – Bîrzan (min. 85 Roman), Ţoiu, Vitan – Ghighilicea, Stere (min. 73 Lehel), Traşcă. Antrenor Ştefan Nanu

 

Rezultatele etapei a IX-a, ultima din tur

Seria a VII-a

Viitorul Şelimbăr – Gaz Metan Mediaş  1-0

FC Hermannstadt 2 – Jiul Petroşani 1-1

Minerul Costeşti – Flacăra Horezu 2-2

Viitorul Dăeşti – CSM Deva  0-0

Gilortul Târgu Cărbuneşti – Măgura Cisnădie 4-0

 

Seria  a IX-a

Sticla Arieşul Turda – Unirea Ungheni 3-3

Avântul Reghin – Unirea Dej  1-2

CS Hunedoara –  Unirea 1924 Alba Iulia 1-1

Industria Galda – CS Ocna Mureş – reprogramat

CSO Cugir – Sănătatea Cluj – reprogramat

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare