FOTBAL Liga a III-a. CSM Deva are noutăţi în lot

Gruparea fotbalistică deveană a început sezonul de pregătire la baza proprie şi a disputant primul joc amical, vineri, cu CSM Reşiţa, pe care l-a pierdut cu 2-1, dar antrenorul Ştefan Nanu a fost mulţumit de evoluţia elevilor săi.
„Pot spune că sunt mulţumit de joc. Am dominat repriza întâi, când am folosit primul 11. A fost un joc frumos, chiar nu mă aştep­tam ca după două luni de pauză şi numai patru zile de antrenament echipa să arate atât de bine. În repriza a doua am schimbat şase jucători, i-am introdus şi pe aceşti copii de la care încă aşteptăm să crească. S-a văzut că Reşiţa e o echipă cu experienţă, am înţeles că ei îşi doresc mai mult în sezonul acesta. Au un antrenor bun, pe care îl respect, îl cunosc de pe vremea când am jucat amândoi la Rapid.
Am beneficiat de această suprafaţă nouă de joc, doresc să felicit Primăria Deva şi pe primarul Florin Oancea pentru ce s-a făcut şi se face în continuare pentru sport, pentru fotbal. În patru-cinci luni va fi gata întreaga infrastructură şi baza sportivă de la Deva va fi una dintre cele mai moderne din zona aceasta a ţării.
În ceea ce priveşte noile achiziţii, Vasiu (ex CSM Reşiţa) a adus siguranţă în centrul a­pă­rării, Ianc (ex. Cermei)) a arătat calitate la mijlocul terenului, a şi marcat, iar Şulea (Crişul Chişineu Criş) a avut câteva mo­mente bune, este un jucător cu experienţă şi are calitate. Un alt nume nou în tabăra noastră este şi cel al lui Fueru, junior născut în 2004, trecut şi pe la Academia Steaua şi adus de la CSU Craiova, jucător de bandă dreaptă. Se aşteaptă un răspuns în zilele următoare şi de la Daniel Ciobanu (27 de ani, fundaş central, CSM Reşiţa), fiind şanse mari ca şi acesta să ajungă la echipa noas­tră”, a declarat Stefan Nanu, antrenorul prin­cipal al CSM Deva.
În partida cu formaţia din reşiţa, CSM Deva, a evoluat până în minutul 60 în for­mula : Manea – Curescu, Tecsi, Vasiu, Do­boş – Vitan, Ţoiu, I. Ianc, Traşcă – Sulea, Ghi­gh­ilicea iar din minutul 60: Dombrady – Jude, Radak, Teodorescu, Branea – Chirică, Bogdanovici, Bîrzan, Soare – I. Ianc, Sulea.
Vineri, 29 ianuarie, CSM Deva va juca pe terenul sintetic de la poalele Cetăţii o nouă partidă amicală , cu CSO Cugir după care va pleca pentru un stagiu de pregătire, în perioada 1 – 9 februarie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare