Sport

Fotbal, Liga a II-a: Energeticianul, meci egal la Piteşti

Nicolae Gavrea

FC Argeş şi Energeticianul au încheiat la egalitate în jocul restant din ultima etapă a ligii secunde, fără gol şi pe o ploaie torenţială, dar decizia gazdelor de a solicita ca meciul să se joace în nocturnă s-a arătat inspirată, deoarece şi în aceste condiţii, pe Stadionul „Nicolae Dobrin“ au fost aproximativ 3.000 de spectatori.

Piteştenii au presat până pe final, însă nu au reuşit să-l învingă pe portarul oaspeţilor, Moldovan, rezultatul menţinându-se la egalitate, scor 0-0. Cu punctul obţinut în acest joc, nici una dintre echipe nu a ajuns pe podium. FC Argeş a făcut 9 puncte şi e pe locul 8, în timp ce Energeticianul a ajuns la 10 puncte acumulate şi se află pe poziţia a 5-a.
La finalul meciului cu FC Argeş, Cristi Dulca (foto), tehnicianul celor de la Energeticianul, s-a declarat mulţumit cu punctul luat la Piteşti. Dulca spunea că ploaia căzută pe toată durata reprizei secunde a afectat ritmul de joc al echipei sale.
Acesta mai susţine că lupta pentru promovare se va juca până în ultima etapă: „Ştiam că ne aşteaptă un meci greu în compania unei echipe de tradiţie a fotbalului românesc. Am întâlnit o formaţie care are în componenţă mulţi jucători cu experienţă, fotbalişti pe care i-am antrenat în trecut. Mă refer la Buhăescu şi Raul Costin. Au un antrenor experimentat. Din păcate, în a doua parte a jocului a venit această ploaie şi rafalele astea de vânt care ne-au dezavantajat, pentru că ne propusesem să avem o posesie şi să jucăm prin construcţie la finalizare. Am reuşit în anumite momente. Şi FC Argeş şi-a creat câteva ocazii de a marca. Ştiam că vor juca cu mingi lungi pe vârfuri pentru a câştiga mingea a doua. Ne-am pregătit pentru acest joc. Am avut şi noi o ocazie mare, dar până la urmă, rezultatul este echitabil!“
Energeticianul: H. Moldovan – Tomozei (Stoenac 69’), D. Lung (cpt.), M. Ioniţă, Andr. Dragu – R. Enache (Cioiu 69’), C. Cristea – Al. Neacşa, C. Neagu, Nicoară – Vl. Rusu (C. Ionică 82’)
Rezerve neutilizate: Bg. Miron – Ninu, Rob. Petre, Vl. Tudorache
Antrenor: Cristian Dulca

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura