Sport

Fotbal, Liga a II-a: Energeticianul – Daco- Getica Bucureşti 2-1

Nicolae Gavrea

Partida desfăşurată pe Stadionul Jiul din Petroşani a fost capitală pentru formaţia Energeticianul. La joc a fost prezent şi finanţatorul Nicolae Sarcină, venit la stadion cu câteva minute înainte de această întâlnire.

A fost o partidă cu un slab nivel tehnic, între două echipe vecine de clasament, cu foarte multe greşeli, de ambele părţi şi cu obişnuitele trageri de timp, nesancţionate de către arbitrul de centru. Oaspeţii au debutat cu o acţiune care se putea finaliza cu un gol, dar şutul vârfului Ştefănescu, din interiorul careului de 16 m, la colţul scurt a fost respins de către portarul gazdelor, în corner. Gazdele s-au trezit repede şi au contrat în min.5 cu o acţiune la poarta adversă: Tomozei a centrat lung iar din 11 m Vlad Rusu a reluat cu capul peste transversală pentru ca apoi în min.7 Neacşa, după o cursă solitară a şutat defectuos de la mare distanţă. Jocul a continuat în nota de dominare a gazdelor care au mai avut două ocazii bune de a înscrie în minutele 10 şi 17, irosite de Ninu Ducu şi de Stoieneac. Pe finalul primei reprize, care nu mai anunţa nimic spectaculos, a venit centrarea şutată a lui Vlad Rusu (45+1), pătruns singur în careul advers, mingea s-a dus înşelător pe sub portarul oaspeţilor şi a poposit în poartă, Energeticianul deschizând astfel scorul chiar înainte să intre la cabine.
Repriza a doua a fost la fel de slabă ca şi prima, cu atacuri haotice de ambele părţi, dar norocul le-a surâs şi bucureştenilor. Oaspeţii au reuşit să egaleze în minutul 82, prin Adrian Voicu, care a trimis din careu, mingea a fost uşor deviată şi l-a păcălit pe Miron. La această fază, gazdele au reclamat un fault în atac asupra lui Dragu, însă arbitrul a validat reuşita bucureştenilor, spre nemulţumirea celor 100 de spectatori din tribune.
Finalul partidei a fost extrem de tensionat, cu un egal parcă bătut în cuie, dar minutul 90 a adus victoria pentru Energeticianul, după un gol venit neaşteptat: Vlad Tudorache a pasat pe culoar, Vlad Rusu a pătruns în careul advers şi de la 10 metri uşor lateral dreapta a trimis la colţul lung, tot pe sub portarul Botaş. A fost inspirată introducerea pe teren a lui Tudorache, care a făcut faza golului de trei puncte, iar cele două goluri reuşite de golgheterul Vlad Rusu şi paradele spectaculoase dar neglijente uneori ale lui Miron i-au adus Energeticianului o victorie ce la un moment dat părea pierdută, după o partidă prelungită cu şase minute, pentru trageri de timp inutile.
Cu acest succes, Energeticianul a acumulat 13 puncte şi a urcat pe locul 8, în timp ce Daco-Getica a rămas cu 9 puncte şi a căzut pe locul 12. În etapa următoare, Energeticianul se va deplasa duminică la Constanţa, pentru jocul cu SSC Farul. Până atunci, Energeticianul va juca în 16-imile Cupei României, marţi, de la ora 16:30, la Miercurea Ciuc, cu AFK Csikszereda, acolo unde antrenor secund este Dan Vasilică, fostul principal al echipei de la Petroşani.
Imediat după joc, antrenorul celor de la Energeticianul, George Zima, a declarat: Este o victorie foarte importantă, am întâlnit o echipă bine organizată, care a venit să se apere şi să ne surprindă pe contraatac. Noi am pregătit jocul foarte bine, am dominat din punct de vedere teritorial, mingea a fost mereu la noi, iar până la primul gol am avut o serie de ocazii care arată că am controlat bine jocul. Nu a fost un joc cu sabia deasupra capului, a fost ca şi cel de la Mioveni, unde am dominat la fel, dar nu am reuşit să înscriem noi primii.
ACS Energeticianul: Miron (cpt.) – Tomozei, Achim, Ninu, Dragu – Stoenac, C. Cristea (Vl. Tudorache min.69), Al. Neacşa (Gîrbiţă min. 50), Leasă (C. Neagu min.75) – Cioiu, Vl. Rusu Antrenor: George Zima

One thought on “Fotbal, Liga a II-a: Energeticianul – Daco- Getica Bucureşti 2-1

  • Felicitari Energeticianul !!! Vrem tabela de marcaj electronica , nocturna si scaune de plastic la stadionul Jiul Petrosani !!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura