Supercupa României se va disputa în străinătate

26 mai 2021 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Preşedintele Răzvan Burleanu a anunţat într-o conferinţă de presă că Federaţia Ro­mână de Fotbal intenţionează ca, începând cu ediţia 2022, să organizeze Supercupa Ro­mâniei în ţări cu comunităţi mari de români, precum Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau Republica Moldova.
„Ne-am asumat un proiect prin care ne dorim să ducem cluburile cât mai aproape de toţi românii, indiferent unde sunt aceştia. De aceea, în 2022 ne propunem să or­ganizăm Su­percupa României într-una dintre ţările cu comunităţi mari de români precum Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau Moldova. Oricare dintre aceste ţări poate re­pre­zenta o opţiune începând cu edi­ţia 2022 a Supercupei”, a afirmat el.”Planul iniţial era să organizăm în străinătate chiar Supercupa de anul acesta, dar pandemia ne-a dat planurile peste cap”, a adăugat Răzvan Burleanu.
Supercupa României, ediţia 2021, va opu­ne campioana din acest sezon, CFR Cluj şi câştigătoarea Cupei, Universitatea Craiova, partida fiind programată să se dispute la data de 10 iulie. Ora şi locul de disputare a partidei vor fi anunţate ulterior pe site-ul FRF.
Cupa României, ediţia 2021-2022, va debuta pe 28 iulie, după următorul program: faza I – 28 iulie, faza a II-a – 11 august, faza a III-a – 25 august, faza a IV-a – 8 septembrie, faza optimilor – 27 octombrie, faza sferturilor – 1 decembrie, faza semifinalelor – 20 aprilie 2022 (manşa tur) şi 11 mai 2022 (manşa retur), iar finala pe 19 mai 2022.
De asemenea, sezonul competiţional 2021-2022 va începe pentru Liga a II-a în data de 31 iulie, iar pentru Liga a III-a pe 28 august.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Florentina vrea o medalie olimpică

Cea mai recentă performanţă a atletei Flo­rentina Marincu Iuşco (foto), la săritura în lun­gime, a fost o surpriză plăcută chiar...

Tir cu aer comprimat. Medalii pentre România la Campionatele Europene

Echipa feminină a României a cucerit me­daliile de bronz la proba de puşcă aer com­primat 10 metri, la Campionatele Europene...

Cu bicicleta prin judeţ

Asociaţia Judeţeană de Ciclism Hunedoara anunţă organizarea unor evenimente spor­tive în perioada următoare, întrecerile fiind adre­sate ciclistilor amatori, cu vârsta...

Închide