Sport

Fotbal: Decizii importante luate la AJF Hunedoara

Nicolae Gavrea

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara şi-a prezentat luni, în cadrul adunării generale care s-a ţinut la Deva, bilanţul activităţii pentru anul trecut şi a luat câteva decizii importante pentru viitorul apropiat, preşedintele Cristian Petrean (foto) fiind cel care a prezentat situaţia proiectelor implementate în fotbalul judeţean.
A fost remarcat parteneriatul dintre AJF Hunedoara şi Inspectoratul Şcolar Judeţean care a fost unul foarte bun, deoarece peste 500 de copii au fost cuprinşi în activităţile derulate împreună de cele două instituţii în activităţile sportive organizate împreună, iar 56 de tineri au fost îndrumaţi să se formeze ca arbitri. S-a remarcat în mod deosebit Cupa Mărţişorului, organizată în patru centre şi care a adunat la start 180 de copii. Dintre proiectele implementate de AJF începând din aprilie trecut au fost amintite „Transformă uliţa în stadion”, pentru copiii de la sate, şi campionatul de fete, ambele intrând la categoria reuşite. Mai menţionăm aici şi Turneul 7 Special Olimpic pentru copii cu dizabilităţi, organizat la Sântămăria Orlea, o premieră pentru fotbalul judeţean.
Cristian Petrean a declarat: „Am avut şedinţe de lucru cu reprezentanţii fiecărui eşalon în parte. O decizie importantă a fost introducerea unui nou sistem, cu play-off şi play-out, atât la Liga a patra cât şi în campionatul judeţean de juniori A1. Vom continua în acest an să implementăm noi competiţii, alături de cele deja existente. Ne gândim în primul rând la o Interligă Naţională de Fotbal pentru copii de şase, şapte sau nouă ani, organizată împreună cu asociaţiile judeţene din această zonă a ţării. La acest capitol al fotbalului juvenil să spunem că am avut rezultate notabile în competiţiile naţionale „Gheorghe Ola” şi „Gheorghe Ene”, în special prin clubul CFR Simeria. Echipa de fotbal fete care a reprezentat judeţul Hunedoara s-a remarcat la Suceava, unde a terminat pe locul cinci în competiţia naţională. Am organizat în premieră un campionat judeţean de futsal, câştigat de West Deva, avem un campionat de old-boys – în care cel mai vârstnic participant are 70 de ani, dovadă că pasiunea pentru fotbal, pentru sport, nu moare niciodată – şi, ca noutate, Memorialul Mişa Klein pentru copii, pe lângă alte competiţii la Haţeg, Hunedoara sau Big FM la Deva”.

One thought on “Fotbal: Decizii importante luate la AJF Hunedoara

  • Eu personal sunt sceptic cand aud persoanele publice ca incep sa-si prezinte bilantul. Insa acest domn si echipa lui de la AJF chiar i-am vazut la toate competitiile . Si nu va spun ce bucurie si cat de important se simte un copil de 8 ani care practica fotbal de placere, sa vada ca la sfarsitul meciului vine presedintele AJF sa-i inmaneze o diploma. Si este prima data cand cineva din aceasta federatie baga si parinti in seama . Stiti voi acele persoane adulte de pe marginea terenului foarte stresate, ca au plecat de la servici mai repede, incarcate cu toate bagajele si hainele de schimb, aia stresati ca dupa meci trebuie sa mearga acasa sa faca temele cu copii asta inainte de a trece pe la cumparaturi ca saia ce le pune de pachet a doua zi.

    Ce sa zic Bafta AJF – aveti numai grija ca structura voastra nu este inca curata, mai sunt unele caractere comuniste pe acolo.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura