Fostul şef al Gărzii de Mediu, condamnat la închisoare cu suspendare

10 octombrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Natalia Bumbac

Tribunalul Hunedoara a dat sentinţa în dosarul în care fostul şef al Gărzii de Mediu Hunedoara, Bogdan Sever (foto), este judecat pentru infracţiuni de corupţie. Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, Ildiko Glăman, acesta a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, având termen de supraveghere de doi ani.
Bogdan Sever a fost găsit vinovat pentru acuzaţia adusă de procurorii DNA, aceea de „folosire în orice mod de informaţii care nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite“. Pe lângă condamnarea de un an şi şase luni, instanţa i-a interzis exercitarea anumitor drepturi civile pe o perioadă de un an de zile. Totodată, va avea de îndeplinit mai multe obligaţii, precum cea de 60 de ore de muncă în folosul comunităţii. Hotărârea Tribunalului Hunedoara nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Reamintim cititorilor că dosarul în care Bogdan Sever este acuzat de infracţiuni de corupţie a fost trimis în judecată în aprilie 2018. În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia se arăta că: „În perioada 25 februarie – 10 martie 2014, inculpatul Bogdan Sever, în calitate de şef al Gărzii de Mediu Hunedoara, a folosit în mod direct informaţii care nu erau destinate publicităţii despre care a luat cunoştinţă, în mod legal, în cadrul activităţilor de serviciu. Concret, inculpatul a informat administratorul unei societăţi comerciale despre existenţa şi conţinutul unei reclamaţii vizând activitatea societăţii, iminenţa unei acţiuni de control (date nedestinate publicităţii) şi, ulterior, despre data controlului. În urma avertizărilor primite, beneficiarul acelor informaţii a remediat deficienţele care făceau obiectul controlului, evitând astfel aplicarea unor sancţiuni contravenţionale.”
Întrebat despre ce agent economic este vorba, Bogdan Sever a spus că este vorba despre societatea Avis 3000 din comuna Şoimuş. Pe perioada judecării dosarului la Tribunalul Hunedoara, fostul şef al Gărzii de Mediu din judeţ a cerut să i se spună dacă probele din perioada urmăririi penale au fost obţinute cu ajutorul SRI. Însă, instanţa i-a refuzat cererea. Dacă hotărârea Tribunalului Hunedoara va fi atacată cu apel de părţile din dosar, acesta va fi trimis spre judecare la Curtea de Apel Alba Iulia.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Ziua porţilor deschise în agricultura hunedoreană

Ieri, Direcţia pentru Agricultură din judeţul Hunedoara a organizat ”Ziua porţilor deschise în agricultura hunedoreană”. Călin Marian, şeful Direcţiei Agricole...

Conferinţa Profesiilor Liberale la Geoagiu Băi

În perioada 19-21 octombrie 2018, la Hotelul Germisara din Staţiunea Geoagiu Băi va fi organizată conferinţa ”Rolul profesiilor liberale în...

Ambasadorul SUA, la Hunedoara

Luni, 15 octombrie, ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm (foto), vine la Hunedoara. În cadrul acestei vizite va merge şi...

Închide