Politica si administratie

Fostul prefect, accident în prima zi de după prefectură. De ce nu a mai putut controla autoturismul?

Fostul prefect al judeţului Hunedoara, Călin Marian, candidat al PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, a fost implicat, vineri după-amiază, într-un accident rutier fără victime, pe drumul naţional DN 66, pe raza localităţii Ciopeia, după ce ar fi pierdut controlul volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile.

La sistemul de direcție
El se afla singur în maşină, în urma accidentului rezultând doar pagube materiale, fostul prefect menţionând că nu a avut de suferit în urma acestui incident. „Dragi prieteni, sunt bine! Nu am păţit nimic în urma accidentului în care am fost implicat. Este posibil să fi avut o problemă la sistemul de direcţie, pentru că deşi nu aveam viteză, nu am mai putut controla maşina. Situaţia a fost cel puţin ciudată, pentru că auto­turismul a fost verificat nu cu mult timp în urmă, mai ales că ştiam că voi avea drumuri multe şi lungi de făcut în între­gul judeţ, pentru a mă întâlni cu cât mai mulţi dintre cetăţenii judeţului Hunedoara”, a scris Călin Petru Marian, pe pagina sa de Facebook. El a precizat că mai multe amănunte despre accident va putea oferi după ce se va termina expertiza tehnică a autoturismului. Poliţia a fost chemată la locul accidentului, în acest context fiind efectuate teste pentru consumul de alcool şi de substanţe interzise, rezultatele fiind negative, a precizat Inspectoratul de Poliţie Jude­ţean Hunedoara. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura