Actualitate

Fiul lui Concorde va parcurge distanţa New York-Londra în doar 3 ore

Agenţia Spaţială americană ( NASA ) lucrează intens la noul său avion super­sonic de pasageri, care va depăşi vi­teza sunetului. El este denumit ”fiul mo­delului Concorde” şi va intra în teste de zbor în 2022.

Aproape 250 milioane de dolari
Gigantul aerospaţial Lockheed Martin desfăşoară lucrările de montaj într-un hangar, în Palmdale, California, unde va fi construită noua aeronavă revolu­ţio­nară X-59 Quiet SuperSonic Techno­logy sau QueSST, potrivit The Sun. NASA a anunţat că va începe testele în cursul anului viitor. Odată finalizat noul model X-59 va zbura cu viteza de croa­zieră de 1,4 Mach, putând survola at­mos­fera la o altitudine de 16.700 de metri. Chiar dacă a fost asemănat cu modelul Concorde, totuşi X-59 nu va produce mult zgomot, aşa cum făcea predecesorul său, ci doar 60 de decibeli (la sol). Inginerii aliniază cu precizie toate componentele avionului. Iar ”totul se po­triveşte precum piesele de Lego”, a declarat David Richardson de la Lock­heed Martin. Costul întregului program al construirii noului avion supersonic, ţinut departe de ochii lumii, ajunge la suma de 247,5 milioane de dolari. Odată terminat, X-59 se aşteaptă să aibă 28,6 metri lungime, iar anvergura aripilor de 9 metri. Aeronava de pasageri va avea o greutate de 14,65 tone şi va fi pro­pul­sată de doar un motor general electric tip F414. El va fi cu adevărat un nou avion de top din industria aviatică, pu­tând străbate distanţa dintre New York şi Londra, în doar maximum 3 ore şi 40 de minute.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura