Comunitate

Final de an cu mici satisfacţii la Răchitova

Magdalena Şerban

Pentru comuna Răchitova, anul în curs se va încheia fără minusuri bugetare, în condiţiile în care s-au mai primit ceva alocări pe urma rectificării recente. Prin urmare, s-a reuşit acoperirea necesităţilor stringente.
„Am asigurat fondurile necesare pentru pachetele de Crăciun şi le-am transmis către şcoală, conducerea de acolo ocupându-se de cadourile celor mici. Sunt peste 120 de copii cu vârsta până la 14 ani care se bucură de aceste daruri. Şi ei, la rândul lor, ne răsplătesc efortul printr-o serbare, aşa cum e datina străbună. Ce ne pune însă pe gânduri e faptul că nu se mai vine cu colinda la primărie, aşa cum se practica pe vremuri. Odată cu grijile, s-au înmulţit şi necazurile şi lumea se concentrează mai mult pe strictul necesar. Mai e şi activitatea asta desfăşurată tot contra-timp, oamenii împărţindu-se între serviciu şi casă. S-au schimbat multe în ultimul deceniu”, a spus Liviu Simedroni (foto), primarul comunei Răchitova. Acesta a mai amintit de rectificarea bugetară din acest an, care a adus o uşoară umbră de bucurie în sânul administraţiei publice, însumând 76.000 de lei (46.000 de lei de la Finanţe şi 30.000 de lei de la Consiliul Judeţean Hunedoara). Şi restanţele la salariile cadrelor didactice s-au rezolvat, iar capitolele care vizează asistenţa socială şi persoanele cu handicap nu au rămas nici ele descoperite.

One thought on “Final de an cu mici satisfacţii la Răchitova

  • Oglinda lui Draknea.
    1. Il cheama la fel.
    2. Este PSD ist „de import”. La fel.
    3. Este la fel de „crestin” ca si Draknea.

    Rachitoveni – Bucurati-va !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura