Festivalul Dinozaurilor în Ţara Haţegului

24 iulie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate, Ultima Ora

În perioada 26 – 30 iulie 2019, va avea loc cea de a V-a ediţie a Festivalului Dinozaurilor, un eveniment – invitaţie la descoperirea locurilor şi oamenilor din Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, dar şi a diversităţii Planetei Pământ.

Manifestările vor debuta mâine, vineri, de la ora 11.00, în Parcul Central din Haţeg, unde va avea loc expoziţia interactivă UNESCO Hunedoara. Geoparcul Ţara Haţegului, Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei şi Parcul Naţional Retezat – Rezervaţie a Biosferei sunt cele trei situri UNESCO din judeţul Hunedoara care reprezintă tot atâtea programe distincte ale prestigioasei organizaţii mondiale. Sub sloganul ”O lume întreagă într-un singur judeţ”, cele trei situri îi vor invita pe participanţi să le descopere unicitatea prin participarea la activităţi interactive. Ele vor continua după- amiaza, în piaţeta spitalului orăşenesc Haţeg, unde elevii de la Şcoala Gimnazială Bretea Română vor prezenta piesa de teatru de păpuşi ”Hansel, Gretel şi… bunul dinozaur”.
Sâmbătă, manifestările din cadrul festivalului se vor derula în satul Sânpetru, din comuna Sântămăria Orlea, unde Asociaţia Femeilor din Sântămăria Orlea va depăna ”Povestea firului de lână” la şcoala de dinozauri şi meserii din sat, iar apoi, de la ora 16.00, se va deschide un nou portal de călătorie în timp pentru a ne bucura de întâlnirea virtuală cu pterozaurul Hatzegopteryx thambema. În satul Peştera, comuna Sălaşu de Sus, participanţii vor putea descoperi elemente de patrimoniu tehnic popular, împreună cu Asociaţia Social – Culturală ”Sălăşana“.
Festivalul Dinozaurilor este unul dintre cele mai importante evenimente ale verii desfăşurate în Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului. (M. Crivăţ)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Festivalul Olimpic pentru Tineretul European –Baku 2019

Băieţii din echipa de gimnastică a României au reuşit să se califice în cinci finale la întrecerile de la Baku....

Denisa Bota, în lotul pentru Campionatul Mondial de alergare pe şosea

Campionatul Mondial de 50 km alergare pe şosea care se organizează anul acesta în Braşov, pe data de 1 septembrie,...

Un an până la Tokyo 2020. O sărbătoare a Olimpismului Mondial!

Ieri, 24 iulie, a fost zi de sărbătoare, deoarece întreaga Mişcare Olimpică a marcat un an până la startul oficial...

Închide