Sport

Fără medalii la mondialele de lupte

Ciprian Marinuţ

Cei trei sportivi hunedoreni care au participat la finalul săptămânii la Campionatul Mondial de Lupte Libere rezervat juniorilor de la Pattaya (Thailanda) au obţinut două victorii şi au suferit trei eşecuri, rămânând în afara podiumului, la fel ca toţi ceilalţi componenţi ai delegaţiei României. Simona Pricob (CSS Hunedoara)  s-a clasat pe locul nouă, în vreme ce Laura Gavriliuc (CSS Petroşani) şi Raul Donu (Steaua, ex CSS Deva) au ocupat poziţia a 12-a.

Eliminate de medaliatele cu bronz

Luptătoarea Simona Pricob (17 ani, categoria 51 kilograme) legitimată la CSS Hunedoara, îşi dorea o prezenţă pe podium, însă a părăsit competiţia în sferturile de finală, după o victorie şi un eşec. Sportiva antenată de profesorii Emil Nicoară şi Ioan Boca a trecut în turul întâi de Chih-Yun Wang, din Taipei, iar în runda următoare a cedat în faţa ucrainiencei Lilya Horishna. Hunedoreanca a pierdut locul opt şi a picat pe nouă dintr-un total de 21 de participante, deoarece luptătoarea care a eliminat-o a pierdut în semifinale în faţa unei turcoaice şi apoi a cucerit doar medalia de bronz.
Simona câştigase la competiţiile anterioare din acest an trei medalii: aur la Campionatele Naţionale ale României, argint la Campionatele Naţionale ale seniorilor şi bronz la Campionatele Europene ale juniorilor.
Laura Gavriliuc, 18 ani, categoria 63 de kilograme, legitimată la CSS Petroşani, a susţinut un singur meci la Campionatele Mondiale din Thailanda, fiind eliminată chiar în turul inaugural de Allison Mackenzie Ragan din SUA. Luptătoarea antrenată de Gheorghe Răducu a cedat doar în ultima repriză (0-4), după ce în primele două partide scorul fusese egal, 1-1 şi 3-3. La fel ca şi în cazul Simonei Pricob, sportiva americană care a eliminat-o pe Laura Gavriliuc a cucerit la final tot medalia de bronz.

Învins de un rus

Raul Donu, al treilea luptător cu sânge hunedorean prezent la Campionatele Mondiale, s-a clasat pe locul 12. Sportivul crescut la CSS Deva de Doru Ailincăi, care este legitimat în prezent la Steaua, a trecut în turul inaugural cu 3-1 (10-1) de reprezentantul Turciei, Hakan Cengiz, însă în runda secundă a cedat cu scorul de 1-3 (1-10) în faţa rusului Ismail Timurovitch Musukaev, care la final s-a situat pe locul opt.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura