Lucrări mici, dar importante, la UAMS Baia de Criş

Magdalena Şerban

Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS), subordonată Consiliului Judeţean Hunedoara, a avut parte de o serie de ample lucrări de extindere şi modernizare în 2011, însă asta nu înseamnă că lucrurile s-au redus la timpul trecut, după cum spune chiar managerul instituţiei, Călin Petru Marian (foto).

“Am terminat reparaţiile la corpul de clădire ce găzduieşte centrala termică a instituţiei. E veche de patru decenii şi erau necesare câteva lucrări ce o vizau în mod direct. Este în regulă, funcţionează la parametrii normali, doar instalaţiile sanitare lăsau de dorit şi a fost nevoie să fie înlocuite. Se punea problema de randament scăzut, plus unele defecţiuni. Tot de curând, am finalizat şi împrejmuirea incintei unităţii cu panouri de gard, aşa că, de lucrări mari sau reparaţii consistente, nu mai putem vorbi decât în anul ce vine. Pentru anul acesta, ne-am rezumat la mici modificări, aşa cum am spus la început de 2012, când s-a stabilit şi bugetul. Investiţiile mari le-am cuprins în 2011. Să vedem ce mai dezvoltăm în 2013, pentru că mereu apare câte ceva”, a precizat Călin Petru Marian, managerul UAMS Baia de Criş. Tot acesta a mai subliniat că următoarea etapă administrativă înseamnă refacerea stocului de păcură pentru iarnă, deoarece nu mai e mult până la primul frig.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare