Fără medalii, dar cu onoare şi viitor

Ciprian Marinuţ

Înotătorii de 11 şi 13 ani de la CSS Hunedoara au rămas în afara podiumului la Campionatele Naţionale de Semifond, deoarece antrenorii au decis să nu-i „strice” la concursul „inuman”, desfăşurat la finalul săptămânii, la Bacău. Chiar şi în „limitele de sănătate”, hunedorenii şi-au îmbunătăţit timpii personali, iar clubul de pe Cerna a ocupat locul 11 în ierarhia generală, faţă de 29, pe cât se clasase anul trecut.

Timpi mai buni, dar sănătatea-i mai importantă

Combinarea probelor lungi de 100 şi 400 de metri, impusă la competiţiile de semifond, este considerată neinspirată şi riscantă de către antrenorii hunedoreni Anca Băjan şi Dan Ardelean. Drept urmare, cei doi tehnicieni au tratat Campionatele Naţionale de Semifond ca pe o competiţie de acumulare şi control, nu ca pe una de obiectiv major. Cu această abordare, corectă din punctul de vedere al sănătăţii sportivilor, hunedorenii s-au întors fără nici o medalie de la competiţia de semifond de la Bacău, deşi rezultatele au fost onorabile şi mai bune decât la ediţia din 2011. „Am rămas fără medalii, deşi majoritatea sportivilor noştri au reuşit recorduri personale în toate probele. S-au reuşit doar clasări pe locurile cinci, şase, şapte şi opt, iar cu punctele obţinute, CSS Hunedoara a fost pe locul 11 în clasamentul pe cluburi, cu mult mai bine decât poziţia a 29-a de anul trecut.
Competiţia de semifond nu era o prioritate pentru CSS Hunedoara, întrucât sportivii noştri se pregătesc în bazin scurt (de 25 de metri n.r.), fiind mai buni în probele de viteză decât în cele de rezistenţă. În plus, eforturile mari din astfel de probe pot fi dăunătoare sănătăţii pentru sportivii de 11-13 ani, aflaţi încă în creştere, şi nu am vrut să forţăm nota, cum fac alţi antrenori, riscând să afectăm viitorul copiilor”, a spus antrenoarea Anca Băjan.

„Cupa Hunedoara”

Înotătorii de la CSS Hunedoara vor concura, mâine, la „Cupa Hunedoara”, un concurs rezervat sportivilor cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani. Competiţia are ca rol principal promovarea nataţiei, fiind organizată de Primăria Hunedoara, DJTS Hunedoara şi CSŞ Hunedoara. La start, se vor afla sportivi de la 10 cluburi din ţară. Întrecerea va debuta, mâine, de la ora 10.30, iar intrarea spectatorilor va fi liberă. Săptămâna viitoare, hunedorenii vor participa la Campionatul Naţional de Semifond, rezervat juniorilor II, care va avea loc la Piteşti.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare