Comunitate

Expoziţie cu aparate folosite de salvatorii minieri în Cetatea Devei

Cetatea Devei va găzdui mâine, sâmbătă, 28 septembrie 2019, o expoziţie cu cele mai vechi aparate, unicate la nivel european, folosite de salvatorii minieri.

Peste 20 de astfel de aparate şi echipamente folosite de salvatorii din minerit vor fi expuse în incinta Bastionului de Sud-Est din Cetate, între orele 11:00 şi 16:00. Exponatele aparţin Muzeului Salvatorului Minier de la Petrila, unicul de acest gen din România.
Cei interesaţi vor putea vedea aparate folosite la intervenţii de stingere a focului, de măsurare a nivelului concentraţiilor de gaze din subteran, de stabilire a debitelor de aer din galerii, de măsurare a nivelului de praf sau cele folosite de salvatorii minieri pentru a putea respira în subteran în timpul operaţiunilor de salvare. Printre exponate se numără şi cea mai veche cască de miner care datează din anul 1955. Intrarea la expoziţie este liberă.
Expoziţia este organizată de Muzeul Salvatorului Minier Petrila în parteneriat cu Primăria municipiului Deva şi Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva. (D. G.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura