Exponatul zilei la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Bucoavna pentru învăţătura pruncilor

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva prezintă un alt exponat virtual, în cadrul rubricii “Piese reprezentative din colecţiile muzeului”.
Exponatul de astăzi este o carte care face parte din colecţia bibliotecii documentare a muzeului, prezentarea cărţii fiind realizată de către dr. Georgeta Deju, şef serviciu Secţia de Istorie şi Artă.
„Bucoavna pentru învăţătura pruncilor[…]” – Sibiu: Tipografia erezitorei lui Gheorghe de Clo­sius, [s. a.] este o carte destinată formării de­prinderilor de citit şi de scris, tipărită cu alfabet chirilic, în lim­ba română, bucoavna reprezintă prima variantă a unui manual şcolar românesc. Cea dintâi bucoavnă românească a fost impri­mată în anul 1699, la Bălgrad (Alba Iulia), de meşterul tipograf Mihail Iştvanovici, apariţia acestui tip de carte marcând o etapă distinctă în dezvoltarea literaturii didactice româ­neşti. Au urmat numeroase alte ediţii, tipărite în centre tipografice precum Blaj, Cluj, Râmnic, Buda, Viena, Sibiu, Braşov, Bucureşti, Chişinău, im­pri­marea conti­nuân­du-se până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deşi apăruseră abecedarele, cu conţinut şi metodă mai moderne. O ultimă ediţie transilvăneană a buco­av­nei a apărut la Sibiu în anul 1870, ea fiind utilizată în unele şcoli ortodoxe până către anul 1890.
În general, conţinutul unui astfel de manual era în exclusivitate religios, învăţarea bucoavnei înzes­trându-i pe elevi numai cu elementele necesare citirii şi înţelegerii cărţilor bisericeşti şi religioase, ne­fiind prezente niciun fel de cunoştinţe practice, artistice, istorice etc. Astfel, la încheierea anului şcolar, după ce întreg manualul era parcurs, copiii ştiau pe de rost literele, grupurile de litere, psalmii, rugăciunile şi învăţăturile creştineşti, care făceau din elevi oameni cu frica lui Dumnezeu şi cu iubire faţă de aproapele.
Au existat, însă, şi ediţii cu conţinut laicizat, tipă­rite la Viena şi Buda la sfârşitul secolul al XVIII-lea, unele bilingve româno-germane, care urmăreau eli­minarea superstiţiilor şi făceau apel la propria ra­ţiune, aveau preocupări pentru limbă şi ortografie, materialul fiind alcătuit mai ales din povestiri morale, filozofice, proverbe. După o vreme, con­si­de­rate a fi nepotrivite cu structura sufletească, gus­turile şi necesităţile poporului român, acest gen de bucoavne nu au mai fost utilizate în învăţământul românesc transilvănean, revenindu-se la bucoavna tradiţională cu conţinut pur religios.
În fondul bibliotecii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva se găseşte „Bucoavna” im­primată la Sibiu, în tipografia lui Georg Samuel von Closius, cândva spre sfârşitul anilor 50 din secolul al XIX-lea (anul imprimării nu este menţionat explicit). Este un exemplar de format mic, 17×10 cm, şi conţine 70 de pagini. Coperţile sunt din car­ton, cotorul din piele, starea de conservare a exem­pla­rului fiind bună, având în vedere uzura la care este supus un manual în timpul procesului de învă­ţare.
Lecţiile cuprinse în bucoavnă sunt următoarele: Slovele mari şi slovele mici, exerciţii de slovenire (f. 1v-2); Rânduiala Vecerniei (p. 1-11); Rânduiala Utreniei (p. 12-21); Rânduiala Sfintei Liturghii (p. 22-41); Învăţături bisericeşti (p. 42-49); Irmoasele praznicelor (p. 50-55); Rugăciunile dimineţii (p. 57-60); Rugăciunile de seară (p. 61-63); Rugăciunile Sf. Cuminecături (p. 64-65); Arătarea numerelor (p. 66). Exemplarului îi lipsesc ultimele file pe care era prezentă tabla înmulţirii, lecţie intitulată „O dată unul”.
Cititul şi scrisul nu erau învăţate deodată, accen­tul era pus pe citit, scrisul fiind aprofundat ulterior şi mai ales de către elevii care doreau să urmeze preoţia. Metoda de învăţare a sunetelor era cea a „buchizării” (sau a „slovenirii”), foarte anevoioasă, de altfel.
Buchile (slovele) din bucoavnă erau învăţate mecanic. Întâi erau citite de dascăl, apoi se rosteau în cor, împreună cu dascălul, după care erau re­petate de către copii până le învăţau pe de rost. Urmau exerciţiile de silabisire, apoi textele cu rugă­ciuni, psalmi, învăţături creştineşti. Metoda citirii acestora era aceeaşi ca şi la învăţarea buchilor: das­călul citea textul, elevii repetau în cor, textul era dat ca temă de casă, iar a doua zi trebuiau să ci­tească singuri.
Cărticica din biblioteca muzeului devean are şi o poveste, scrisă pe carte de persoana căreia i-a apar­ţinut un timp şi care a învăţat din ea. Elevul se numeşte Constantin Blebea şi a fost absolvent al Gimnaziului Român Greco-Ortodox din Brad (în­fiin­ţat în anul 1869), promoţia 1880/1881. La finalul anilor de gimnaziu, Constantin Blebea, originar din Braşov, a ţinut să dăruiască şcolii cartea din care învăţase în clasele primare să citească şi să scrie, pentru ca şi alţi elevi să aibă acces la învăţat. În­semnarea de pe coperta 1 (scrisă cu alfabet latin, deşi cartea e tipărită cu alfabet chirilic, iată!) men­ţio­nează: „Donată bibliotecii gymnasiului r.[român] gr.[eco] or.[todox] din Brad/ de/ Constantin Blebea/ c. IV gymnas/ Brad 1881 30 Mai st.[il] v.[echi]”.
Orizonturile pe care le deschidea bucoavna nu erau prea largi, totuşi are un merit demn de luat în seamă, acela de fi primul manual şcolar al româ­nilor, din care generaţii de copii au învăţat să ci­tească, oferind astfel acces şi la alte cărţi, acte, însemnări.
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva vă invită să vizionaţi propunerea de astăzi, în mediul virtual, pe pagina de facebook a muzeului https://www.facebook.com/MCDRDeva/ şi pe site-ul instituţiei www.mcdr.ro. (Secţia de Marketing şi Relaţii cu Publicul)