Actualitate

Executaţi silit pentru datorii la termoficare

Maximilian Gânju

Zeci de familii din municipiul Petroşani riscă să ajungă pe străzi, din cauză că au acumulat datorii la apa caldă şi căldură, iar furnizorul a cerut în instanţă să-i fie plătite serviciile. Doar în 2012, societatea Termoficare SA a depus pe rolul instanţelor de la Petroşani câteva zeci de dosare, în care se cere încuviinţarea silită a debitorilor.

Bunuri şi imobile  scoase la mezat
Consumatorii din Petroşani au o datorie de aproape un milion de lei către societatea locală de termoficare, iar pentru recuperarea creanţei, firma din subordinea Consiliului local a trecut la acţionarea în judecată a datornicilor. Ajunsă în insolvenţă, Termoficare SA Petroşani s-a văzut nevoită să încerce prin toate mijloacele recuperarea datoriilor şi a trecut la executarea silită a datornicilor, prin scoaterea la licitaţie a bunurilor ori chiar imobilelor în care locuiau. Pe lista de executare silită se află familii cu datorii de zeci de mii de lei, dar şi societăţi comerciale. SC Termoficare SA Petroşani a reuşit să câştige în instanţele de judecată câteva zeci de dosare, iar reprezentanţii societăţii spun că nu au altă soluţie de a-şi recupera creanţele, în condiţiile în care cei cu datorii refuză intenţionat să le plătească. Multora dintre debitori li s-au oferit posibilităţi de a stinge din creanţe prin eşalonări şi reeşalonări de plată. „În acest moment, societatea de termoficare are de recuperat circa 700.000 de lei de la consumatorii casnici”, spun reprezentanţii municipalităţii.

Dosarele datornicilor îngreunează instanţele
Numărul acţiunilor judecătoreşti deschise împotriva datornicilor este atât de mare, încât magistraţii abia mai fac faţă. Deşi de cele mai multe ori, procesele sunt câştigate de societate, când executorul judecătoresc trece la recuperarea creanţei constată că nu are ce valorifica în destul de multe cazuri. „Sunt pensionari care au datorii de peste 8.000 de lei şi primesc o pensie de 200 de lei pe lună. Aceştia nu vor reuşi să plătească nici măcar penalităţile, fără să mai vorbim de întreaga datorie. Realitatea este că nu avem ce face, noi mergem la limită din cauza acestor datorii şi suntem la rândul nostru presaţi”, spun oficiali din cadrul societăţii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura