Gura lumii

Gura lumii, 22.11.2012

Povestesc gurile rele că un membru cu trei trandafiri la rever se plângea în urmă cu câteva luni că este şomer şi are nevoie de un loc de muncă, să supravieţuiască. Omul a ajuns jurist la o firmă din subordinea primăriei din municipiul cel mai mare din judeţ şi, spun cârcotaşii, toate lucrurile s-au rezolvat pentru el. Zvonerii susţin chiar că juristul de care vorbim şi-a revenit bine de tot, astfel că, de curând, i-a cumpărat o maşină de lux nevestii. Ca un social-democrat ce se respectă, omul şi-a tras şi el o maşină de teren. Şi, ca să împace pe toată lumea, şi-a pus nevasta să se înscrie la săgetaţi, aşa, să nu se supere nimeni din uniune. Gurile rele nu au aflat cum a reuşit juristul respectiv să facă rost de atâta bănet, când în urmă cu puţin timp nu avea nici după ce bea apă. Se vede treaba, însă, că să te angajezi la stat, într-o poziţie cheie, este soluţia succesului în viaţă. Acum, toţi colegii săi de partid îl invidiază, iar din amărâtul din vară, el a ajuns invidiat de toată lumea. O fi ştiind omul să facă bani, că altă explicaţie nu prea se găseşte.

Spun gurile rele că un primar dintr-o comună cu peisaj frumos l-a acoperit pe un salariat de-al său, care cică ar fi furat din primărie câteva zeci de mii de lei. De fapt, funcţionarul respectiv a început de mai multă vreme să bage mâna în banul public, nedecontând la casieria instituţiei banii încasaţi de la locuitori, care-şi plăteau diferitele obligaţii către administraţie. Azi, a băgat în buzunar câteva zeci de lei, mâine, alte câteva şi tot aşa, până s-a făcut o gaură în bugetul primăriei de câteva zeci de mii de lei. Când şi-a dat seama despre ce-i vorba, cică edilul şef de la primăria cu pricina s-a gândit el ce s-a gândit şi a luat o hotărâre în legătură cu recuperarea banilor, fără să iasă mare tămbălău. Aşa că l-a obligat pe salariat să aducă banii înapoi şi să-i depună la primărie, ceea ce omul a şi făcut, reuşind să returneze cam jumătate din suma delapidată. Iar până se vor recupera toţi banii, omul va sta acasă cu foaie de boală, ca să nu se prindă şi alţii de prostia făcută. Acum, nu ştim în cât timp va face funcţionarul delapidator rost de bani să-i pună înapoi, şi cum se va descurca primarul nostru, având în vedere faptul că bugetul local este unul extrem de mic, localitatea fiind una săracă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura