Europarlamentarul Iuliu Winkler: România are o şansă unică cu finanţările europene

Adriana Năstase

Deputatul european Iuliu Winkler (foto) (UDMR, PPE) a declarat, ieri, într-o con­ferinţă de presă, că „pentru ţara noastră se deschide, în următoarea perioadă, o fe­reastră de oportunitate, o şansă unică, din perspectiva dimensiunii sumelor care provin din surse europene la care vom avea acces şi cu care vom putea să finanţăm proiecte care să ne ajute să facem un salt în dez­voltare şi modernizare”.

Decizia să fie luată cât mai repede
„Economia României are nevoie de de­mararea Planului European de Redresare şi Rezilienţă, conform calendarului deja sta­bilit. Termenele acţiunilor pregătitoare ne­ce­sare pentru intrarea în vigoare a planului european încep să se apropie şi trebuie res­pectate. Până la sfârşitul lunii aprilie, guver­nul trebuie să finalizeze şi să depună la Comisia Europeană (CE) proiectul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar Parlamentul României trebuie să fina­lizeze ratificarea deciziei privind resursele proprii ale UE. Se aşteaptă ca această de­ci­zie să fie luată cât mai repede de toate sta­te­le membre astfel încât Mecanismul Euro­pean de Redresare şi Rezilienţă de 672, 5 miliarde de euro să poată intra în vigoare”, a afirmat europarlamentarul Iuliu Winkler, liderul UDMR Hunedoara, ieri, la Deva, într-o conferinţă de presă.

Pentru operaţiunea de împrumut
Winkler susţine că adoptarea de către toate statele membre a deciziei privind re­sursele proprii ale UE este necesară pentru declanşarea operaţiunii de împrumut de pe pieţele financiare. Europarlamentarul UDMR a subliniat faptul că respectarea termenelor este importantă pentru ca statele membre, inclusiv România, să poată beneficia de pre-finanţarea proiectelor cuprinse în propriile lor planuri de redresare şi rezilienţă. ”Aceste avansuri pot fi primite după ce se obţine aprobarea din partea CE pentru planul na­ţional de redresare şi rezilienţă. În cel mai optimist scenariu, România ar putea avea acces, încă din vara acestui an, la o pre-finanţare de 3,95 miliarde de euro, această sumă reprezentând 13% din întreaga va­loa­re alocată ţării noastre prin PNRR. Finan­ţa­rea totală prin PNRR este de 29,2 miliarde de euro, din care 14,2 sunt granturi, iar 15 miliarde vor fi împrumuturi. Vă reamintesc că în Parlamentul European am reuşit să ma­jorăm de la 10 la sută la 13 la sută va­loarea pre-finanţării în cadrul planurilor na­ţio­nale de redresare şi rezilienţă. De ase­me­nea, tot în PE s-au adus clarificări cu privire la priorităţile Mecanismului de Relansare şi Rezilienţă. Practic am îmbogăţit numărul priorităţilor, iar acest lucru este important pen­tru România pentru că în acest fel planul cadru european acoperă toate necesităţile de finanţare ale ţării noastre”, a explicat de­putatul european.

One thought on “Europarlamentarul Iuliu Winkler: România are o şansă unică cu finanţările europene

  • 11 aprilie 2021 la 7:47
    Permalink

    Unica inseamna si nula ! 🙁 La cum se lucreaza la documente se tinde “asimptotic ” spre aceasta ! 🙁

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare