Comunitate

Este vremea ca şi Primăria Teliucu Inferior să intre în reabilitare

Magdalena Şerban

Prin Grupul de Acţiune Locală „Microregiunea Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor“, administraţia publică din Teliucu Inferior urmăreşte accesarea unui program de extindere şi modernizare a sediului primăriei. Asta, deoarece condiţiile de desfăşurare a activităţii, precum şi de interacţionare cu cetăţenii lasă mult de dorit, din pricina spaţiului restrâns.
„Avem deja pregătită documentaţia pentru un proiect de extindere şi modernizare a clădirii primăriei. Nu putem însă finaliza şi restul detaliilor, neştiind termenii exacţi, pe care deocamdată îi aşteptăm să fie publicaţi. Când totul o să fie concret, vom trece la solicitarea finanţării”, a precizat Larisa Ienăşescu, manager de proiecte în cadrul Compartimentului de Dezvoltare Locală al Primăriei Teliucu Inferior.
Despre necesitatea unei astfel de investiţii, primarul comunei, Daniel Pupeză (foto), spune că este una pe care actuala situaţie o impune. „Dorim extinderea pe verticală a edificiului, construirea unor scări exterioare care să fluidizeze accesul în clădire şi recompartimentarea birourilor, astfel încât activitatea să se poată desfăşura în condiţii optime. Momentan, acestea sunt găzduite de spaţii mici, supraaglomerate. Nu poţi munci bine atunci când fiecare vociferează pe segmentul său ori mai vin şi cetăţeni, cu diverse probleme de rezolvat. Spre exemplu, la Asistenţă socială, omul ar vrea să aibă parte de puţină intimitate, pentru a discuta în linişte cu asistentul social. Pe de altă parte, sala de şedinţe e foarte mică, iar aici se fac inclusiv cununii plus alte evenimente. şi curtea are nevoie de mici schimbări. Per ansamblu, nu e un proiect de anvergură, nu ne aruncăm către ceva măreţ, ci doar vrem să fie practic şi util. Serviciile oferite devin mai rapide şi pe lângă angajaţii instituţiei, şi comunitatea va avea de câştigat. De asemenea, ar mai fi nevoie de mobilier şi tehnică de calcul. Mereu au existat alte priorităţi investiţionale, dar acum a venit timpul să se concretizeze şi acest demers”, a afirmat primarul din Teliucu Inferior.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura