Politica si administratie

A început licitaţia pentru operatorii de salubritate din întreg judeţul

Natalia Bumbac

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor” (ADI „SIGD”) Hunedoara a stabilit un calendar pentru organizarea licitaţiilor de atribuire a contractelor de colectare a deşeurilor către operatori. Astfel încât, până la finele lunii septembrie, dacă toate procedurile de achiziţie publică vor decurge conform calendarului, să fie încheiate contractele cu operatorii pentru cele patru zone ale judeţului stabilite prin proiectul de gestionare a deşeurilor la nivel de judeţ.
„În Adunarea Generală a ADI «SIGD» Hunedoara din 10 mai a fost aprobată documentaţia aferentă pentru atribuirea contractului de delegare a serviciilor de salubrizare pentru cele patru zone, respectiv: Brad, Haţeg, Centru şi Valea Jiului din cadrul proiectului SIGD. În acest context, compartimentul de achiziţii a întocmit un calendar pentru încărcarea pe SEAP a documentelor aferente. În 16 mai a fost ridicată pe SEAP documentaţia pentru zona Brad, urmând să fie postată şi documentaţia pentru celelalte trei zone. Noi preconizăm că vom încheia această licitaţie, respectiv vom semna  contractele cu operatorii, cam prin luna septembrie. Asta, dacă sistemul de contestaţii şi clarificări nu va intra în funcţiune şi procedurile se vor derula normal, conform calendarului”, a declarat Nicolae Panţa (foto), directorul executiv al ADI „SGID” Hunedoara.
În paralel cu calendarul licitaţiilor menţionate, asociaţia se va implica în campania de informare şi conştientizare a populaţiei despre importanţa colectării selective a deşeurilor. „Trebuie să facem o campanie de informare şi conştientizare poate chiar agresivă a populaţiei, pentru a trece cât mai repede la colectarea selectivă. În acest sens, am în vedere câteva facilităţi, precum repartizarea către unităţile administrativ teritoriale (UAT) a unui număr de containere, pubele, compostoare, care vor ajuta la îndeplinirea obiectivului. Am solicitat la o parte dintre operatori să vină şi ei cu o completare, cu saci menajeri pe categorii de deşeuri, pentru familiile din zona rurală, deoarece containerele for fi la distanţe relativ mari faţă de locuinţele oamenilor, dar şi accesul va fi dificil pentru autovehiculele care ridică deşeurile”, a explicat directorul executiv al ADI „SMID” Hunedoara.

One thought on “A început licitaţia pentru operatorii de salubritate din întreg judeţul

  • Tineti toti pensionarii in functii, iar oameni capabili au fost dati afara de la Mintia pt.ca nu au relatii si nu se dau cu anumite partide…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura