Este nevoie de o simplificare a proceselor administrative din administrația publică centrală și locală

Împreună cu mai mulți colegi din Senatul României am inițiat, la începutul lunii iulie, o propunere legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
România are nevoie de o accelerare a procesului de debirocratizare și de simplificarea proceselor administrative. Scopul este de a reduce eforturile populației de procurare a documentelor în vederea obținerii unor servicii publice care să urmeze procese mai eficiente.Va fi introdusă reglementarea ca instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale sau locale să nu aibă dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, în vederea soluționării unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale.Prin adoptarea acestui act normativ relația dintre stat și cetățean va fi simplificată, în mod special în interacțiunea pe care o are cu instituții ale statului în cazuri specifice, cum ar fi cumpărarea unei locuințe, schimbarea documentelor de identitate, înscrierea în evidențele fiscale a unui mijloc de transport și altele.Așa cum am promis hunedorenilor, în activitatea mea parlamentară voi susține modernizarea administrației publice locale și efectuarea unor schimbări, toate acestea pentru a sprijini cetățeanul.

Vasilică Potecă
Senator PNL de Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare